APM Ialomița: Modificări și completări ale Legii 62/2018 privind combaterea ambroziei
În Monitorul Oficial nr. 916 din 11.10.2023 a fost publicată Legea 272 din 10 octombrie 2023 pentru modificarea şi completarea art. 1 din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrosia.
Această lege aduce următoarele modificări Articolului 1 din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, după cum urmează:
”1. Alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) În scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităţilor publice locale, lucrări de întreţinere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia.”
2. După alineatul (4) se introduc două noi alineate, alin. (5) şi (6), cu următorul cuprins:
„(5) Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole pot solicita efectuarea acestor lucrări de către autorităţile administraţiei publice locale. Autorităţile administraţiei publice locale vor proceda la efectuarea lucrărilor, pe cheltuiala solicitantului, în măsura în care dispun de mijloacele necesare efectuării acestora, sau îl vor informa pe acesta că nu pot da curs solicitării şi că obligaţia legală prevăzută la alin. (1) subzistă. Modalitatea de plată a contravalorii prestaţiilor serviciilor de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale.
(6) În situaţia în care autorităţile locale, la expirarea termenului de 15 zile de la transmiterea avertismentului, constată că proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole nu au efectuat lucrări de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, pot interveni pe terenurile infestate pentru a le curăţa. În toate cazurile în care proprietarul notificat conform alin. (1) nu permite accesul pe terenul supus lucrărilor de-intervenţie în vederea executării acestora de către autoritatea administraţiei publice locale, primarul solicită autorizarea instanţei judecătoreşti competente, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor. Dispoziţiile art. 3 se aplică în mod corespunzător. Costurile generate de efectuarea lucrărilor de prevenire, combatere şi distrugere a speciei Ambrosia artemisiifolia vor fi suportate de către proprietarii, deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole.”
APM Ialomița, Director Executiv – Tarsița SILIVESTRU