APIA: 31 octombrie, termen pentru depunerea cererilor de motorină
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31.10.2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei iulie – septembrie 2017 (trim. III al anului 2017).
Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2017 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în perioada iulie- septembrie, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu modificările și completările ulterioare .
În perioada 2017 – 2020, diferenţa dintre rata accizei standard, calculată prin actualizarea nivelului prevăzut în coloana 4 din anexa nr. 1 la titlul VIII „Accize şi alte taxe speciale” din Legea nr. 227/2015, cu completările ulterioare, potrivit art. 342 alin. (2) – (4) din acelaşi act normativ, şi rata accizei reduse prevăzută la alin. (2) se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
Valoarea accizei pentru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru.
Cererile de plată pot fi depuse de administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.