Anunț S.C. NITRAMONIA BC S.R.L – Rezumatul Inspecţiei Seveso pe amplasament
În perioada de 15 – 16.05.2024, la punctul de lucru al S.C. NITRAMONIA BC SRL din Slobozia, s-a desfășurat inspecția Seveso a amplasamentului, de către o echipă formată din reprezentanții autorităților competente, respectiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Barbu Catargiu” al județului Ialomița, Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Ialomița.
Inspecția a avut loc în baza Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase, societatea fiind clasificată ca obiectiv cu risc major de producere a unui accident.
Tematica inspecției:
- verificarea respectării Legii nr. 59/2016 în ceea ce privește responsabilitățile operatorului privind asigurarea măsurilor de prevenire a producerii unui accident major în care sunt implicate substanțele periculoase, cantitățile maxime de stocare și cele existente ale substanțelor periculoase deținute;
- obligațiile ce revin operatorilor economici prevăzute la art. 5 din Legea nr. 59/2016;
- verificarea întocmirii procedurii de notificare a activității care prezintă pericol de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanțele periculoase conform Ordinului nr. 1175/39/2020;
- verificarea întocmirii procedurii de notificare a accidentelor majore în care sunt implicate substanțe periculoase, produse inclusiv în context transfrontalier, conform Ordinului nr. 1176/2019/40/2020;
- verificarea datelor privind substanțele periculoase deținute (sursa de risc): denumirea substanțelor folosite, cantitatea maximă de stocare, cantitatea existentă în unitate, locurile de depozitare, modul de operare;
- verificarea sistemului de management al securității;
- verificarea sistemului tehnologic.
În perioada efectuării controlului, instalațiile erau oprite (stare de mentenanță).
La finalul inspecţiei, s-au stabilit măsuri, termene de realizare și responsabilități.
Anunțul a fost publicat la sediul societății în ziua de 17.05.2024, cu numărul de înregistrare 209.
CONDUCEREA S.C. NITRAMONIA BC S.R.L.