livrari la domiciliu

AJOFM Ialomița: Termen plată șomaj tehnic

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, reamintește agenților economici care beneficiază de subvenționarea șomajului tehnic în baza art.XI din OUG nr.30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, că  au obligația de a efectua plata indemnizației către salariat în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea sumelor de la AJOFM.

Această obligație este reglementată de art. XIII, alin.3, din OUG nr. 30/2020.

Totodată, reamintim faptul că, in conformitate cu art. XI, alin.4, din OUG nr.30/2020, indemnizaţia constând în șomaj tehnic este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor sociale obligatorii, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind  Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare iar calculul, reţinerea şi plata impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează de către angajator din indemnizaţiile încasate din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Pentru calculul impozitului pe venit prevăzut la alin. (5) se aplică prevederile art. 78 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Declararea impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează de angajator prin depunerea declaraţiei prevăzute la art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Termenul de plată şi declarare a obligaţiilor fiscale prevăzute conform alin. (5) este data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care se face plata din bugetul asigurărilor de şomaj.

 Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița