Află care sunt EFECTELE pandemiei de Coronavirus asupra oamenilor și a economiei
Se împlinesc aproape 6 luni de când în România s-a instalat pandemia provocată de virusul SARS-CoV-2, care a lovit întreaga planetă. Și nu este nici pe departe finalul acestei situații nemaiîntâlnite!
Experiențele anterioare legate de astfel de afecțiuni au dovedit că, în termen de aproximativ 2 ani, se poate discuta despre o stingere treptată a unui focar de asemenea proporții.
Iată care sunt efectele pandemiei de Coronavirus asupra oamenilor și a economiei!
Pandemiile din istoria lumii nu au fost puține, iar unele dintre ele au provocat un număr impresionant de victime. Însă, un detaliu a făcut diferența: oamenii au înțeles că trebuie să lase politica deoparte, iar cercetătorii să se coordoneze în fața unui singur inamic: boala.
- Teamă vs. Neîncredere
Contextul actual nu este diferit față de cel din trecut, oamenii oscilează între teamă și neîncredere, între furie și speranță, între izolare și rebeliune, obișnuindu-se treptat cu gândul că acest virus nu va dispărea prea curând.
Copiilor le este teamă de întuneric, iar adulților de necunoscut. La bază însă, este vorba tot despre frică! Nu poți controla ce nu cunoști, iar acest lucru devine o sursă de anxietate. Cel mai rapid mod de a scăpa de astfel de trăiri este fuga. Oamenii preferă să fugă de realitatea virusului, pentru că nu au date suficiente prin care îl pot controla. Sunt prea multe întrebări fără răspuns, iar în această situație, cea mai la îndemână abordare este: decât să trăiești într-o panică permanentă că te poți infecta, mai bine te convingi că nu există!
O parte dintre acești oamenii se răzvrătesc, cer dreptate pentru ceilalți sau deschiderea granițelor și ridicarea restricțiilor și pun la îndoială constant gravitatea situației, pentru că lor nu li s-a întâmplat, deocamdată, nimic.
Mai sunt, însă, și cei care se tem zilnic de orice gură de aer pe care o inspiră, de orice om care se apropie, de orice suprafață pe care sunt nevoiți să o atingă, făcând o adevărată fobie în acest sens.
- Soluția e în mâinile tale!
Un studiu arată totuși că pandemia nu ar mai evolua, chiar și fără vaccin, dacă oamenii ar urma 3 pași simpli: spălatul de mâini, purtarea măștii de protecție și respectarea distanțării sociale. Dacă 80% din populație ar aplica pe termen limitat aceste măsuri, virusul ar dispărea în scurt timp. Soluția, așadar, este la îndemâna tuturor.
Pandemia nu i-a afectat numai pe oameni, ci a avut efecte considerabile și asupra economiei. Dacă la începutul acestei perioade, atât companiile, cât și guvernele dădeau semne de solidaritate, acum resursele sunt aproape epuizate și un alt instinct ia loc la masa deciziilor: cel de supraviețuire!
La nivel global, se fac nenumărate eforturi pentru a găsi un remediu, iar testarea și producerea unui vaccin intră deja în cursa contra cronometru. Însă, acest demers se transformă ușor, ușor într-o luptă pentru supremația politică și economică.
Guvernele pompează miliarde de dolari în companiile farmaceutice, în speranța că popoarele lor vor fi primele vindecate de Coronavirus, iar oamenii se vor întoarce la muncă, vor plăti din nou taxe și impozite și afacerile vor intra pe făgaș normal, salvând economia.
România se bazează pe sprijinul extern. Foarte mulți oameni sunt în șomaj tehnic, unele firme s-au închis, sistemul sanitar este în prag de colaps, iar costurile pentru întreținerea întregului aparat de stat sunt imense. Așadar, tot ce le rămâne de făcut românilor este să respecte măsurile de siguranță și de prevenție!
- INFORMEAZĂ-TE
Mai periculoasă decât virusul în sine este dezinformarea! Dacă îți dorești o imagine de ansamblu asupra acestui context, poți descoperi detalii interesante în scrierile ce povestesc despre evenimente similare din trecut, dar, mai ales, analizează comportamentul uman în astfel de circumstanțe. Descoperă aici cărți din colecția de istorie pentru a înțelege mai bine situația pe care o trăiești astăzi.
În concluzie, această pandemie va deveni la un moment dat doar o “filă” din trecut, iar analiștii vremii îi vor dezbate cauzele și efectele. Azi însă, puterea este în terenul tău: informează-te, spală-te pe mâini, poartă mască și păstrează distanța!
Sursa foto: freepik.com