Acțiune de informare a cetățenilor străini privind siguranța rutieră în județul Ialomița
Astăzi, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au desfășurat o acțiune de informare dedicată cetățenilor străini proveniți din state non-UE, aflați la muncă pe teritoriul județului. Activitatea s-a desfășurat în contextul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, cu scopul de a promova respectarea legislației rutiere și adoptarea unui comportament responsabil în trafic.
Polițiștii le-au prezentat participanților principalele reguli de circulație, atât din perspectiva pietonilor și bicicliștilor, cât și a conducătorilor auto. Au fost abordate teme precum traversarea regulamentară a străzii, utilizarea echipamentelor reflectorizante, purtarea centurii de siguranță și respectarea semnalizării rutiere precum și interdicția de a conduce vehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.
Scopul activității a fost acela de a crește gradul de conștientizare în rândul cetățenilor străini cu privire la riscurile din trafic și de a reduce numărul de accidente rutiere în care aceștia pot fi implicați.
Recomandări preventive oferite de polițiști:
•Respectați întotdeauna semnele de circulație și indicațiile polițiștilor rutieri;
•Traversarea se face doar pe trecerile de pietoni și la culoarea verde a semaforului;
•În calitate de bicicliști, folosiți echipamente de protecție și semnalizare vizuală;
•Nu conduceți sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise;
•În calitate de șoferi, respectați limitele legale de viteză și acordați prioritate pietonilor.
Polițiștii au oferit materiale informative traduse și au răspuns întrebărilor celor prezenți, într-un demers de sprijin pentru integrarea în siguranță a acestora în comunitate. Acțiunea de astăzi a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Biroului Imigrări Ialomița.
Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița continuă activitățile preventive pe parcursul întregii săptămâni, în cadrul campaniei naționale dedicate siguranței rutiere.