pmp ialomita
pmp ialomita

Accident rutier la Coșereni

Accident rutier soldat cu o victimă în localitatea Coșereni

  În data de 16 martie, a.c., în jurul orei 15.50, am fost solicitați să intervenim la un  accident rutier produs în localitatea Coșereni, cu implicarea unui autotren și a unei autoutilitare. În sprijinul persoanelor implicate în coliziune s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de   descarcerare și o autosanitară SMURD. În urma evenimentului a rezultat o victimă încarcerată, șoferul autoutilitarei în vârstă de aproximativ 51 ani, conștient, care a fost descarcerat de echipajul de la locul intervenției și căruia i s-a acordat primul ajutor medical de către paramedicii SMURD și un echipaj SAJ Ialomița – Substația Urziceni, venit în sprijin, ulterior acesta fiind transportat la Spitalul Municipal din Urziceni.

Incendiu la o anexă gospodărească în localitatea Perieți.

Publicitate
livrari domiciliu la cliseru
Apel rapid:     Linia 1     Linia 2      Linia 3

Azi, 17 martie, a.c., în jurul orei 00:40, am fost solicitați să intervenim la stingerea  unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Perieți. La locul solicitării s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la o magazie în care erau depozitate cereale. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime, însă mai multe bunuri au fost distruse (o magazie de cereale de aproximativ 12 mp și aproximativ 500 kg de porumb boabe). Incendiul a fost localizat operativ și lichidat după aproximativ o oră și jumătate. Nu a existat pericol de extindere la casa de locuit și vecinătăți. Cel mai probabil , incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric.

La nivelul județului, pompierii militari ialomițeni au acționat în ultimele 24 de ore, la 10 misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență, iar evenimentele la nivel de județ vor fi atent monitorizate, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

ISU Ialomița – INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “BARBU CATARGIU” AL JUDEŢULUI IALOMIŢA