Accident rutier în apropiere de combinatul din Slobozia. Galerie FOTO

Accident Slobozia, zona combinat. O ambulanță, un TIR și un autoturism implicate. Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule s-a petrecut azi, în jurul orei 11.45, pe DN 21, în zona Combinatului, la ieșire din Slobozia spre Drajna.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii ajunşi la locul accidentului au stabilit că în timp ce un tânăr de 24 de ani, din municipiul Bucureşti, conducea un autoturism din direcţia Călăraşi către Slobozia, la momentul efectuării manevrei de depăşire a unui camion, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a acroşat două autovehicule conduse regulamentar de către doi bărbaţi de 40 de ani, din judeţele Brăila şi Prahova, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 24 de ani, dar şi a unei femei de 28 de ani, din judeţul Constanţa, pasageră a autoturismului în cauză, ambii fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La puțin timp, un alt accident a avut loc pe DN2C Amara – Grivița. Un auto implicat, o persoană rănită.