Ziarul Obiectiv Ialomita > Infotrafic > Accident mortal pe DN2A, în apropiere de popasul Chirana | https://wp.me/p49Kdo-ct9

Accident mortal pe DN2A, în apropiere de popasul Chirana

În această dimineață, la ora 05:35, garda Țăndărei a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița a fost solicitată să intervină la un accident rutier produs pe DN 2A, în apropiere de popasul Chirana.

În accident au fost implicate un autoturism și un autocamion care transporta cereale. Șoferul autoturismului a decedat. Capul tractor al camionului a ars în proporție de 100%, afectând și aproximativ 5% din încărcătură).

Din primele verificări efectuate de către poliţiştii ajunşi la locul accidentului, a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 63 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, conducea un autovehicul din direcția Constanța către Țăndărei, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în impact cu un alt autovehicul, un ansamblu auto condus regulamentar, din direcția  opusă, de un bărbat de 57 de ani, din județul Vaslui.

Din accident a rezultat decesul primului conducător auto, bărbatul de 63 de ani, acesta fiind transportat la cea mai apropiată unitate medicală, în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

 

Info & Foto – ISU Ialomița
Loading...