Accident mortal între Slobozia Nouă și Iazu

Un groaznic accident de circulație, soldat cu două persoane decedate, a avut loc azi, în jurul orei 20.15, pe DN21, între Slobozia Nouă și Iazu.

În timp ce un autotren, condus de un bărbat de 48 de ani, din Slobozia, se deplasa din direcția Iazu către Slobozia, din motive necunoscute deocamdată, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în impact frontal cu un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Slobozia.

În urma accidentului a rezultat decesul bărbatului de 37 de ani și a unei femei de 43 de ani, din Slobozia, ambii fiind practic decapitați.

Ambele victime au fost transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Conducătorul autotrenului nu a necesitat transportul la spital.

Conducătorul autocamionului a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Polițiștii cercetează cazul pentru a stabili cauzele care au condus la producerea acestui groaznic accident.