Accident mortal în Fierbinții de Sus
Accidentul s-a produs sâmbătă, 30 septembrie, pe Drumul Județean 101, în localitatea Fierbinții de Sus şi s-a soldat cu decesul unei persoane.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii ajunşi la locul accidentului au stabilit că în timp ce un bărbat de 40 de ani, din comuna Dridu, conducea un autoturism din direcţia Dridu către Balotești, a acroșat un pieton, un bărbat de 49 de ani, din localitate, care se angajase în traversarea străzii printr-un loc nepermis și fără să se asigure.
Din accident a rezultat decesul pietonului, acesta fiind transportat la cea mai apropiată unitate medicală, în vederea efectuării necropsiei.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă