A furat 600 litri de motorină

Poliţiştii cercetează un bărbat de 36 de ani, din comuna Ograda sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Cel în cauză este bănuit că în cursul lunii august ar fi sustras din rezervorul a două autotractoare ce aparţineau unei societăţi comerciale de pe raza comunei Ograda, 600 litri de motorină, pe care ulterior a valorificat-o. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanei bănuite.

Infractori încarceraţi

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani, toţi din comuna Movila pe numele cărora instanţa a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea au fost depuşi ieri, 25 septembrie a.c. de către poliţiştii ialomiţeni în Penitenciarul Slobozia în vederea încarcerării.

Cei în cauză au fost condamnaţi de Judecătoria Călăraşi la executarea pedepselor de 2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Persoană cercetată de către poliţişti pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor 

O femeie de 39 de ani, din municipiul Urziceni, este cercetată de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul, deţinerea, confecţionarea precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale.

Cea în cauză a fost depistată de poliţişti deţinând fără drept o puşcă de vânătoare cu alice pentru care I.P.J. Ialomiţa a eliberat permis de armă, a cărui valabilitate a expirat.

Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Comunicat de presă: IPJ Ialomița