Fetești: Băut și furios, și-a ucis prietenul în bătaie în fața porții. Bărbatul a fost arestat.
Un bărbat din municipiul Fetești a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, „în noaptea de 28.01.2026, la locuința inculpatului din municipiul Fetești, jud. Ialomița, a avut loc o întâlnire între prieteni unde s-au consumat băuturi alcoolice în exces. În acest context, fără motive evidente, inculpatul s-a enervat brusc pe invitații săi, cerându-le să plece. Aceștia s-au conformat imediat şi au ieșit din casa şi curtea inculpatului. Victima şi fratele său au plecat ultimii, fiind conduși la stradă de către inculpat. În faţa porții a izbucnit brusc o altercație fizică între cei trei, inculpatul lovind victima în mod repetat, din ultima lovitură aceasta rămânând la pământ. La locul săvârşirii faptei, echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa a constatat decesul”, se arată în comunicat.
Prin ordonanța din data de 29 ianuarie 2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a dispus reţinerea inculpatului pe o durată de 24 ore, iar la data de 30 ianuarie 2026, în urma propunerii de arestare preventivă formulată de către procuror, judecătorii din cadrul Tribunalului Ialomița au decis arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioada de 30 de zile.
Reprezentanții Parchetului precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal, desfășurată cu respectarea principiului prezumției de nevinovăție.