„Se constată o slabă implicare și pregătire a personalului unităților administrativ – teritoriale în situațiile de urgență”, susține subprefectul Gigi Petre
Vineri, 13 ianuarie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” Ialomița și-a prezentat bilanțul activității pe anul 2011.
Potrivit acestei analize, anul trecut au fost înregistrate 2.224 situații de urgență (în medie 6,09 pe zi), față de 1.064 de intervenții în anul 2010, cele mai multe fiind legate de asistența medicală de urgență (1.101 intervenții, în creștere cu 293%), dar și intervențiile la incendii (206), majoritatea la arderile necontrolate (+150%)
Comparativ cu anul 2010, a crescut numărul situațiilor de urgență cu 109%, respectiv de la 1.064 la 2.224 în 2011, dar a scăzut numărul descarcerărilor cu 9%, de la 35 la 32, și numărul altor situații de urgență cu 15%, de la 143 la 122.
Din totalul de 206 incendii, 76 au fost înregistrate în mediul urban, iar 130 au fost înregistrate în mediul rural, cele mai multe fiind în localitățile: Bordușani – 9, Manasia – 7, Scânteia – 5, Munteni Buzău – 5, Reviga – 5, Coșereni – 5, Balaciu – 5 și Glodeanu Siliștea din județul Buzău – 4, din cele 206 incendii, 156 fiind înregistrate la gospodăriile populației (75%).
În urma intervențiilor la incendii, 19 persoane au fost salvate, însă 3 persoane au decedat, pagubele produse fiind în valoare de aproximativ 2,076,043 lei.
În final, dar nu în ultimul rând, echipa pirotehnică a inspectoratului a intervenit la 27 de misiuni pentru asanarea teritoriului de muniția găsită neexplodată și la 185 misiuni de distrugere a acestora.
După prezentarea pe larg a acestor activități de către inspectorul șef al ISU Ialomița, Constantin Nae, au luat cuvântul și câțiva invitați, printre care subprefectul Gigi Petre, președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, dar și adjunctul inspectorului general, colonelul Eugen Vișan.
Șeful Gărzii de Mediu, Ion Grigore, a atras atenția asupra unor deficiențe în ceea ce privește normele și procedurile de intervenție ale ISU în cazul intervențiilor la arderile necontrolate anunțate prin Serviciul de Urgență 112. Acesta a arătat că, potrivit rapoartelor, s-a dovedit că echipele de pompieri au intervenit de foarte multe ori la arderi de miriști pe suprafețe foarte mici de teren, ori izolate, care nu reprezentau un risc real pentru mediul înconjurător sau care puteau fi stinse pe plan local, consumându-se inutil resurse umane și materiale. Pentru eliminarea acestora, Ion Grigore a sugerat pentru viitor o mai bună colaborare între Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și Comitelele locale pentru situații de urgență.
De asemenea, subprefectul județului, Gigi Petre, a afirmat că se constată o slabă implicare și pregătire a personalului unităților administrativ – teritoriale și propune înăsprirea sancțiunilor precum și eficientizarea modalității de instruire, prin susținerea cursurilor de management în județ (momentan acestea ținându-se doar la Centrul de Instruire din Craiova), putând fi, astfel, adaptate la situațiile întâlnite pe plan local. De asemenea, a cerut o mai mare fermitate din partea celor responsabili cu verificarea și controlul unităților administrativ – teritoriale.
Cu privire la disfuncționalitățile prezentate în analiza bilanțului pe anul 2011, subprefectul a subliniat faptul că deși este o componentă importantă, nu se poate spune că doar lipsa resurselor financiare reprezintă singura cauză a acestora.
În cadrul aceleiași ședințe, președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a încercat să atragă atenția, ca și șeful Gărzii de Mediu, asupra necesității adecvării la realismul situațiilor din Ialomița, pentru eficientizarea acțiunilor și intervențiilor din punct de vedere al resurselor umane și financiare, apreciind în context progresele înregistrate de ISU în ceea ce privește colaborarea cu voluntarii, fapt îmbucurător ce trebuie susținut și încurajat.
Cu privire la întocmirea bilanțului, Silvian Ciupercă a atras atenția asupra necesității folosirii unor indicatori realiști, adaptați situației din teritoriu, și nu “copiați din alte părți”.
În schimb, colonelul Eugen Vișan, adjunctul șefului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, consideră creșterea numărului arderilor necontrolate ca fiind rezultatul legislației actuale, mai ales în ceea ce privește acordarea subvențiilor agricole de către APIA numai în cazul în care beneficiarii își eliberează terenurile. Pentru prevenirea în viitor a acestei situații, se fac demersuri în vederea modificării legii, astfel încât să nu se mai acorde subvențiile persoanelor care își incendiază terenurile.
Din punct de vedere meteorologic, Eugen Vișan a avertizat că anul 2012 va fi unul greu, care deja a început cu fenomene neobișnuite pentru această perioadă a anului. Din acest motiv, ISU își propune să intensifice acțiunile de pregătire și educare a cetățenilor precum și promovarea voluntariatului, cu mențiunea că voluntariat nu înseamnă muncă patriotică, a conchis adjunctul șefului IGSU.