Activități informativ-preventive, în cadrul Programului Național Școala Altfel, în mai multe școli și colegii din județul Ialomița, desfășurate de polițiști
La data de 17 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița – Biroului Siguranță Școlară, Poliției Municipiului Urziceni și Poliției Orașului Căzănești au desfășurat o serie de activități informativ-preventive, în cadrul Programului Național Școala Altfel, în mai multe școli și colegii din județul Ialomița.
Activitatea polițiștilor a urmărit familiarizarea de cătrei cei mici și respectarea de către cei mari a principalelor reglementări care vizează siguranța copiilor pe strada, la școală sau acasă.
Totodată, au fost prezentate aspecte privind riscurile asociate consumului de substanțe care creează dependență, în special a celor cu efect psihoactiv, fiind prezentate aspecte specifice Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Astfel, elevii au fost informați cu privire la dimensiunea, formele de manifestare și consecințele consumului de droguri, modalitățile de îmbunătățire a capacității de identificare timpurie a victimelor/potențialelor victime, infracțiunile asociate consumului sau traficului de droguri și limitele răspunderii penale, promovarea unor modele pozitive de conduită școlară și extrașcolară, ca unică alternativă pentru reducerea victimizării în cazul traficului și consumului de droguri.
În cadrul activităților, polițiștii le-au prezentat elevilor regulile de circulație și importanța abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea implicării acestora în evenimentele rutiere.
Un aspect important l-a reprezentat şi informarea elevilor cu privire la răspunderea penală și contravențională, precum și consecințele actelor de violență fizică sau psihologică-bullying în unitățile de învățământ.
Scopul acestor inițiative este de a încuraja comunicarea non-violentă în rândul copiilor, promovând relații interpersoanle sănătoase și prevenind comportamentele de risc.
Polițiștii le-au prezentat elevilor tehnica din dotare și au realizat un exercițiu demonstrativ de ridicare a amprentelor, cât și de amprentare.
La activitate au participat 150 de elevi și cadrele didactice.
Activitatea polițiștilor ialomițeni va continua pe parcursul acestei săptămâni, educația copiilor în spiritul cunoasșterii și respectării fiind considerată deosebit de importantă.