Măsuri luate de autorități pentru siguranța participanților la festivalul Freeland Slobozia
Recomandările jandarmilor ialomițeni pentru siguranța la Festivalul Freeland
În perioada 12 – 14 iulie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va coordona, din punct de vedere al asigurării ordinii și liniștii publice, Festivalul Freeland, care va avea loc în municipiul Slobozia.
Astfel, instituțiile statului vor acționa în sistem integrat în sprijinul organizatorului pentru desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță.
Dispozitivele de ordine publică vor fi dispuse în zona de desfășurare a festivalului, precum și pe traseele de deplasare ale participanților la eveniment.
Jandarmii vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale și aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.
Alături de celelalte structuri competente, se va acorda o atenție sporită combaterii traficului și consumului de substanțe interzise.
Jandarmii ialomițeni, alături de colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești și de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu responsabilități în domeniu, se vor asigura că veți avea parte de zile fără evenimente neplăcute.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița amintește persoanelor care doresc să ia parte la Festivalul Freeland, faptul că, în conformitate cu regulamentul de participare și acces la festival sunt interzise:
- accesul cu arme sau orice alte obiecte ce pot fi considerate periculoase (incluzând arme albe sau alte obiecte care reprezintă pericol public);
- consumul de substanțe interzise sau comercializarea acestora, conform legii în vigoare;
- accesul în spațiul în care se desfășoară festivalul cu mâncare sau băutură (inclusiv băuturi alcoolice);
- comercializarea de produse în zonele de festival, fără acordul organizatorilor;
- accesul cu recipiente de sticlă, materiale inflamabile, animale de companie, pixuri cu laser.
Pentru a evita producerea unor incidente, Jandarmeria Ialomița face următoarele recomandări pentru participanți:
- Să adopte un comportament civilizat și să evite implicarea în conflicte de orice fel;
- Să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale;
- Dacă sunt însoțiți de copii, aceștia să fie supravegheați cu atenție;
- Să nu lase în urmă resturi menajere.
De asemenea, reamintim participanților faptul că folosirea dronelor fără autorizație și avizele necesare, este strict interzisă.
Desfășurarea în condiții de siguranță a festivalului este prioritatea noastră, de aceea reamintim tuturor cetăţenilor că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Numărului Unic de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.
Recomandăm tuturor participanților să aleagă siguranța și să se bucure de muzică și atmosferă, într-un mod responsabil.
Vă mulțumim tuturor pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de siguranță luate și vă dorim distracție plăcută.
sursa: IJJ Ialomița
Măsurile adoptate de pompierii ialomițeni pentru siguranța cetățenilor pe timpul desfășurării Festivalului Freeland
Începând de azi, 12 iulie și până duminică 14 iulie, în incinta Pădurii Peri din municipiul Slobozia se va desfășura a treia ediție a Festivalului Freeland, un eveniment așteptat cu entuziasm de către comunitate.
În acest sens, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” al județului Ialomița a dispus măsurile necesare, astfel încât și ediția de anul acesta, să se desfășoare în condiții de siguranță.
Pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență care s-ar putea produce, salvatorii ialomițeni, alături de colegii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov și a celor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Știrbei Vodă” al județului Călărași vor monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea acțiunilor de răspuns în sprijinul cetățenilor.
În perimetrul de desfășurare al festivalului vor fi operaționalizate trei Puncte de prim ajutor, care vor fi deservite de paramedici pompieri, voluntari, personal medical UPU- SMURD-SAJ.
Pentru transportul persoanelor care vor necesita investigații medicale suplimentare, la spital, sunt dislocate la locul evenimentului două ambulanțe de prim ajutor medical și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.
De asemenea, vor fi mobilizate permanent, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o motopompă.
Inspectorii de prevenire vor efectua în toată această perioadă acțiuni de verificare a operatorilor economici, precum și a obiectivelor existente în interiorul zonei de desfășurare a festivalului, în vederea identificării și înlăturării stărilor de pericol și a potențialelor cauze ce pot genera situații de urgență.
Pentru a ne bucura de acest eveniment devenit tradiție, reamintim câteva măsuri preventive pentru siguranța participanților:
- să aibă o conduită potrivită, să aibă grijă de siguranța lor și a celorlalți, iar în cazul în care situația o va impune, să urmeze cu strictețe recomandările organizatorilor pentru a asigura evacuarea din zona de risc.
- este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a țigărilor și chibriturilor aprinse;
- este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt;
- copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați;
- parcarea autoturismelor se va realiza astfel încât, să nu se blocheze căile de acces pentru intervenția autospecialelor sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori.
În cazul în care semnalați persoane care au nevoie de ajutor sau situații în care viața este pusă în pericol, anunțați în cel mai scurt timp personalul alocat în zona festivalului și sunați la numărul unic de urgență 112!
Vă dorim distracție frumoasă!
sursa: ISU Ialomița