Grupare infracțională organizată, specializată în fraude informatice, destructurată de polițiștii ialomițeni
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
În fapt, din cursul lunii februarie 2024, polițiștii de investigații criminale au documentat activitatea infracțională a unei grupări specializate în săvârșirea de infracțiuni informatice.
Din cercetări a reieșit că membrii grupării ar fi achiziționat, de pe un grup de pe o rețea de socializare, copii ale unor documente de identitate, pe care le-ar fi modificat și, folosindu-se de acestea, ar fi contractat credite bancare de pe site-uri specializate.
În cursul lunii iunie, au fost efectuate 4 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost au fost descoperite și ridicate documente și bunuri de interes pentru cauză. Ulterior, un tânăr de 29 de ani, din județul Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.
Ieri, un alt tânăr, de 27 de ani, din județul Prahova, membru al grupării specializate în săvârșirea infracțiunii informatice, a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare al inspectoratului, urmând a fi prezentat Judecătoriei Fetești cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate, în vederea probării și documentării întregii activități infracționale și stabilirii prejudiciului.
Întreaga activitate a beneficiat de suportul tehnic de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R.
La acțiune au participat și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Dâmbovița și Prahova.
Comunicat – IPJ Ialomița