Alegeri Ialomița: Procesul de votare s-a desfășurat fără incidente deosebite. Aproape 49% dintre sesizări nu s-au confirmat. Au fost întocmite dosare penale pentru cercetarea a 5 posibile infracțiuni
În urma analizei realizate la nivelul structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne cu privire la modul de îndeplinire a misiunilor desfășurate în contextul alegerilor europarlamentare și locale, atât în timpul orelor de votare, cât și pe parcursul nopții, după închiderea secțiilor de vot, a fost menținut același climat normal de siguranță și legalitate care a caracterizat întreaga perioadă electorală, fără să fie înregistrate incidente grave pe zona de ordine publică.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne au asigurat intervenția operativă la toate sesizările privind nerespectarea legii, acționând cu obiectivitate și profesionalism în fiecare situație, indiferent de persoanele implicate.
În ziua alegerilor au fost sesizate 37 de contravenții sau posibile infracțiuni legate de procesul electoral. Dintre acestea, 18 nu s-au confirmat, deci aproape 49%.
La nivelul județului Ialomița au fost întocmite dosare penale pentru cercetarea a 5 posibile infracțiuni. Pentru aceste cauze cercetările se efectuează în continuare sub coordonarea parchetelor competente, în vederea lămuririi aspectelor semnalate.
În 12 cazuri au fost conturate aspecte de natură contravențională, iar o sesizare nu a fost de competența structurilor județene ale MAI și a fost transmisă către Autoritatea Electorală Permanentă.
În cadrul acțiunilor desfășurate în trafic în ziua votului, au fost verificate peste 280 de persoane cu aproximativ 260 de vehicule, fiind aplicate 85 de sancțiuni contravenționale și constatată o infracțiune.
Peste 900 de angajați ai structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați sâmbătă și duminică pentru a asigura climatul de ordine publică și protecția secțiilor de vot, transportul materialelor electorale și a dosarelor cu rezultatele votării, precum și pentru a verifica sesizările cu privire la comiterea unor fapte ilegale.
Datorită bunei organizări și a mobilizării exemplare, structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne și-au îndeplinit obiectivul principal de a asigura desfășurarea acestor alegeri în condiții de siguranță pentru ca cetățenii să-și poată exercita liber dreptul constituțional la vot.
Adresăm mulțumiri și jurnaliștilor care au relatat cu obiectivitate modul în care angajații MAI și-au făcut datoria în perioada electorală și în ziua alegerilor.
CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN IALOMIȚA