Jandarmii ialomițeni marchează începutul activităților de Ziua Jandarmeriei cu o campanie de donare de sânge
Anul acesta, pe data de 3 aprilie, se împlinesc 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
Pentru a marca acest moment aniversar, având în vedere lipsa acută de sânge care se resimte în această perioadă, jandarmii ialomițeni au participat astăzi, 18 martie a.c., la o activitate de donare de sânge în cadrul campaniei naționale ,,Donează sânge! Salvează o viață!”.
În cadrul Jandarmeriei Ialomița există mai mulți jandarmi care sunt donatori onorifici, în sensul că, periodic, merg și donează sânge.
Nevoia de sânge există în permanenţă, dar, din păcate nivelul la care se situează donarea de sânge nu acoperă în totalitate cererea existentă, iar prin participarea la această activitate, se dorește refacerea rezervelor sanguine, atât de necesare salvării de vieți omenești, cât și alăturarea de noi voluntari.
Un gest atât de simplu, care, pe lângă satisfacția de a ajuta, aduce o alinare celor care sunt în suferință și care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.
Le mulțumim celor care și-au arătat disponibilitatea pentru a se implica în această inițiativă onorabilă și totodata dorim să lansăm un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat acestor acţiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate.
sursa: IJJ Ialomița