Accident rutier în comuna Coșereni, între un TIR și un autoturism
În jurul orei 09:00, dispeceratul inspectoratului a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, pe raza comunei Coșereni, în care au fost implicate un autoturism și un TIR.
La locul solicitării au fost alocate de urgență, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au acționat și un echipaj al SAJ Ialomița și elicopterul SMURD.
În urma coliziunii a rezultat o victimă (persoană de sex feminin cu vârsta de aproximativ 22 de ani), conștientă, cooperantă și încarcerată.
După extragerea acesteia dintre fiarele contorsionate ale autoturismului a fost evaluată și monitorizată de către echipajele medicale aflate la locul intervenției, ulterior fiind transportată la o unitate spitalicească din municipiul București.
sursa: ISU Ialomița