Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Percheziții în județul Ialomița și municipiul București, la persoane bănuite de producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal 

Publicat de Razvan M.
1 februarie 2024, 3:45 PM

La data de 30 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024, persoanele bănuite ar fi achiziționat, prin diferite moduri de operare, produse petroliere fără documente legale de proveniență și ar fi utilizat aceste produse pentru alimentarea unor autocamioane de transport marfă, care aparțin unor societăți comerciale.

Astfel, la data de 30 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară pe raza comunelor Movilița și Roșiori din județul Ialomița și în municipiul București.

Cu ocazia desfășurării descinderilor, polițiștii au indisponibilizat 19.400 de litri de produs petrolier și au ridicat în vederea continuării cercetărilor suma de 64.800 lei, precum și documente contabile privind operațiunile comerciale derulate.

Activitatea a beneficiat de suportul reprezentanților Direcției Regionale Vamale București.

În cauză se continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate.

sursa: IPJ Ialomița

ialomita motorina movilita Perchezitii produse petroliere Roșiori

Știri recente:

Locuri de muncă oferite la Bursa Generală a Locurilor de Muncă – 23 mai 2025
Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânăr din Slobozia depistat cu substanțe interzise!
Acțiune de informare a cetățenilor străini privind siguranța rutieră în județul Ialomița
Ialomița: Arestat pentru lipsire de libertate și violență în familie
CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net