Misiunile pompierilor ialomițeni din acest weekend
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, înlăturarea efectelor negative generate de manifestările fenomenelor meteo periculoase și intervențiile în cazul accidentelor rutiere reprezintă doar câteva exemple dintre misiunile desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (24- 26.11.2023).
La nivel județean, 44 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de salvatorii ialomițeni, amintim:
În data de 25.11.2023, în jurul orei 11:46, Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs pe raza localității Coșereni, în care au fost implicate două autoturisme și două persoane. În urma coliziunii a rezultat o victimă, conștientă și neîncarcerată, căreia i s-a acordat primul ajutor medical la locul solicitării, ulterior fiind transportată la Spitalul Municipal Urziceni. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
O intervenție dificilă a avut loc în dimineața zilei de duminică, în jurul orei 06:00, când salvatorii ialomițeni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier, în care a fost implicat un autocar, ce a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat.
În autocar se aflau 40 de persoane (38 de pasageri și 2 șoferi). Având în vedere numărul mare de persoane implicate, la nivelul județului Ialomița a fost activat Planul Roșu de Intervenție. În urma impactului a rezultat o victimă, rănită ușor, care a fost monitorizată de către echipajele medicale aflate la locul solicitării. Ulterior, toate persoanele au fost preluate și transportate către Școala din localitatea Iazu.
În perioada de referință, Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit pentru lichidarea unui incendiu, produs la un autoturism, în localitatea Bărbulești. În urma evenimentului a ars compartimentul motor. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, generat de un cablu defect.
În data de 26.11.2023, în jurul orei 09.50, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean din localitatea Sudiți. În urma efectelor negative generate de incendiu a ars coșul unei sobe de teracotă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coș de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.
De asemenea, peste 80 de pompieri au fost la datorie în weekend-ul care s-a încheiat, pentru înlăturarea efectelor negative generate de vremea rea. Misiunile pompierilor s-au desfășurat în cooperare cu Drumurile Naționale Județene, forțe și mijloace ale celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (IPJ Ialomița, IJJ Ialomița) și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților din județul Ialomița. Aceștia au intervenit pentru:
- – degajarea a 74 de copaci;
- – deszăpezirea a 116 autoturisme, 2 autocare, 5 TIR-uri, 1 ambulanță, cu un total de aproximativ 200 de persoane;
- – degajarea unui acoperiș luat de vânt;
- – înlăturarea unui autoturism rămas suspendat pe o cale ferată.
Din fericire, în urma fenomenelor meteo produse nu au fost înregistrate victime.
La această oră, 22 de localități sunt afectate de alimentarea cu energie electrică
( se lucrează pentru remedierea situației).
Au fost redeschise circulației publice, toate cele 12 sectoare de drumuri naționale și județene.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.