Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice sărbătorită alături de seniorii Căminului pentru persoane vârstnice „ing. Vadim Rusu” din Balaciu
Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Protopopiatul Slobozia în colaborare cu membrii ai Grupului de cateheză „Biserica albastră”, coordonați de părintele Clementin Matache, în prezența părintelui protopop Laurențiu Cioranu, a părintelui Ion Costache, responsabil cu catehizarea, a doamnei director Micu Marioara, a organizat vineri, 29 septembrie 2023, o activitate dedicată seniorilor de la Căminul pentru persoane vârstnice „ing. Vadim Rusu” din Balaciu.
Pentru început, părintele protopop Laurențiu Cioranu a transmis celor prezenți părintești binecuvântări din partea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și a îndemnat persoanelor vârstnice să se roage neîncetat Maicii Domnului, ocrotitoarea noastră a tuturor.
Întâlnirea a continuat cu un program artistic deosebit, susținut de tinerii din Grupul de cateheză al Parohiei Amara II, care a adus multe zâmbete pe chipul seniorilor. Cu bucurie în suflet, ne-au relatat că împreună cu noi au retrăit perioada tinereții, au cântat, au dansat și ne-au rugat să venim să-i mai vizităm.
La final, Protopopiatul Slobozia, în urma colaborării cu doamnele din Comitetul Parohial al Bisericii „Sfântul Dumitru” Slobozia și al Parohiei Amara II, a oferit tuturor participanților produse de patiserie, realizate după rețete învățate tot de la bunici și păstrate cu recunoștință, fructe, iconițe, îmbrățișări și gânduri bune din partea reprezentanților tinerei generații.
Persoanele vârstnice au mulțumit pentru vizită și timpul acordat!
La mulți și binecuvântați ani!
A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia
Ziua internațională a persoanelor vârstnice coincide cu sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului și ne cheamă să reflectăm asupra grijii pe care Biserica o are față de toate generațiile, dar în special față de bătrâni. Pentru ierarhii, clerul și credincioșii Patriarhiei Române este un moment de recunoștință adusă celor care ne-au născut, crescut și educat, celor cărora s-au jertfit pentru ca noi să fim liberi în țara și credința noastră strămoșească.
Patriarhia Română a dedicat anul 2023 pastorației persoanelor vârstnice, luând aminte la cuvintele înțelepte ale Scripturii și la tradiția creștină: „Nu disprețui vorba celor bătrâni, că și ei au învățat de la părinții lor. Că de la ei vei învăța înțelepciunea și îndemânarea de a da răspuns la nevoie” (Ecclesiasticul 8, 9). Astfel, se propune o încurajare a participării persoanelor vârstnice la viața Bisericii, dar și o mai consistentă contribuție a familiei, Bisericii și societății în sprijinul persoanelor vârstnice, precum și o intensificare a activităților social-filantropice și culturale dedicate acestei categorii sociale.
Statisticile, la nivel mondial, arată faptul că procesul de îmbătrânire este unul foarte accelerat, 9,6% din populația lumii fiind vârstnică, adică aproximativ 800 de milioane de persoane. În România, din 19,2 milioane de locuitori, trăiesc 3,7 milioane de persoane cu vârsta de peste 65 de ani (aproape 20% din populația țării), conform raportului Institutului Național de Statistică.
În ceea ce privește contribuția Bisericii Ortodoxe Române la sprijinirea concretă a persoanelor vârstnice, prin serviciile sociale, proiectele și programele social-filantropice dedicate seniorilor, vorbim de 27 de centre de zi, 53 de centre rezidențiale, 30 de servicii de îngrijire la domiciliu și 21 de servicii de îngrijiri socio-medicale la domiciliu. Pe lângă aceste instituții special dedicate vârstnicilor, există și 61 de birouri de asistență socială, 120 de cantine sociale și masă la domiciliu care au ca beneficiari majoritari persoanele vârstnice. Astfel, Biserica noastră sprijină zi de zi peste 66.000 de persoane vârstnice: bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonați de familie și care prezintă grave probleme de sănătate. În contextul acestui An omagial, în ziua de 11 aprilie 2023, a fost semnat un Protocol de colaborare în domeniul incluziunii și asistenței sociale între Patriarhia Română și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cu scopul intensificării cooperării în domeniul social, atât în ceea ce privește îngrijirea de lungă durată, cât și celelalte programe și proiecte sociale ce vizează toate categoriile sociale dezavantajate.
Am observat cu bucurie că s-au organizat tabere de vară pe tot cuprinsul Patriarhiei Române, în care copiii și tinerii au realizat prin intermediul preoților coordonatori ateliere intergeneraționale, multiple activități între vârstnici și tineri, în care înțelepciunea și experiența de viață s-au întâlnit într-un mod armonios și fericit cu elanul, spontaneitatea și puritatea copiilor, ambele generații realizând schimburi de valori.
Cum vine în sprijinul bătrânilor singuri Biserica Ortodoxă Română?
Zilnic, prin cele peste 13.000 de parohii din mediul rural și urban, unde slujesc peste 14.000 de preoți, se oferă vârstnicilor vulnerabili din comunități sprijin sufletesc și sprijin material, constând în pachete cu hrană, lemne, plata facturilor, transport la spital sau cabinete medicale, achiziționarea de medicamente.
Organizații caritabile din Federația Filantropia oferă servicii licențiate în sistem rezidențial, în centre de zi și la domiciliu, unui număr zilnic de peste 1.000 de seniori. Sute de specialiști ai acestor instituții sociale din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, furnizori acreditați de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, oferă suport specializat vârstnicilor prin servicii licențiate, respectând legislația națională în vigoare: Legea 292/2011 (Legea Asistenței sociale), Legea asistenței persoanei vârstnice (Legea 17/2000) și Ordinul Ministerului Muncii și Justiției Sociale nr. 29/2019, privind respectarea standardelor minime de calitate pentru furnizarea serviciilor dedicate persoanei vârstnice.
Dintre campaniile cele mai importante la nivel național, amintim: campania „Sănătate pentru sate”, prin care medici creștini ortodocși se deplasează în zonele rurale și oferă consultații gratuite mai ales persoanelor vârstnice, având în acest moment peste 12.000 de beneficiari; campania „Donează sânge, salvează o viață!” în cei 10 ani de la inițiere a înregistrat ca rezultat recoltarea a peste 23.000 de litri de sânge, cu ajutorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale și, nu în ultimul rând, programul de telemedicină (screening și diagnosticare), implementat de mai multe organizații din Federația Filantropia, prin care se asigură servicii de medicină pacienților preponderent vârstnici, care nu au posibilitatea fizică sau capacitatea financiară de a accede la consultații de specialitate.
La acest moment aniversar, ne aducem aminte de familiile sfinte din Vechiul și Noul Testament, precum și de familiile sfinte din istoria Bisericii Ortodoxe, care au adus în lume pe marii sfinți ai Bisericii, modele pentru noi cei de astăzi. Nu uităm vârstnicii cărturari, care au format multe generații de oameni de cultură, oferind țării noastre lumină pentru suflet. Dar, nu în ultimul rând, ne aducem aminte de părinții și bunicii noștri care, cu bunătatea, înțelepciunea și dragostea lor, au lăsat moștenire lumii o nouă generaţie de oameni, viețuitori pe acest pământ.
Ne rugăm Preasfintei Treimi să reverse binecuvântare și iubire peste toți bătrânii sau bunicii neamului românesc, ca să privească cu blândețe și bunătate către generațiile tinere și cu speranță către lumina Împărăției cerurilor, pentru rugăciunile Maicii Domnului și ale tuturor sfinților.