Slobozia: Timp de trei zile, Muzeul Naţional al Agriculturii propune vizitatorilor o atmosferă de toamnă bogată, la un târg autentic românesc – „Pâinea și Vinul”
Muzeul Național al Agriculturii vă invită, în perioada 15-17 septembrie 2023, la cea de-a V-a ediţie a manifestării complexe PÂINEA ŞI VINUL, tematică promovată încă din 2011, când la Slobozia s-au desfăşurat lucrările celui de-al XVI-lea CONGRES INTERNAŢIONAL AL MUZEELOR DE AGRICULTURĂ, având ca temă „PÂINEA ŞI VINUL – Corespondenţe istorice, etnologice, tehnologice şi culturale”.
Programul manifestării cuprinde deschiderea expoziției „Plante de leac și alean”, demonstraţii practice de împletit spice de grâu și de copt pâine la ţest şi la cuptor tradiţional, ce va fi oferită spre degustare tuturor celor prezenţi, precum şi un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul folcloric „Doina Bărăganului” al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Tradițiilor Populare Ialomița.
La Târgul de produse tradiţionale româneşti şi-au anunţat participarea unii dintre cei mai renumiţi producători locali (fructe, vin, miere, turtă dulce, prăjituri tradiționale, înghețată, flori suculente, împletituri din spice de grâu) şi din ţară (Brașov – brânzeturi, pastramă, poduse tradiționale; Buzău – cârnați de Pleșcoi, carne; Vrancea – must, fructe; Harghita – kurtos-kolac; Prahova – bijuterii; Constanța – vin de la Crama Murfatlar; Călărași – sucuri naturale, dulceață, gem, lavandă, produse din lavandă; București – artizanat, bijuterii). La standul Muzeului Național al Agriculturii cei interesați vor găsi vase din ceramică de Horezu și Corund.
Timp de trei zile, Muzeul Naţional al Agriculturii propune vizitatorilor de toate vârstele o atmosferă de toamnă bogată, la un târg autentic românesc, „o întâlnire cu gospodari din toate colțurile ţării, care încă duc mai departe tradiția locală şi care au ajuns să dobândească renume și în Uniunea Europeană şi în multe alte locuri din lume” (Gheorghe Petre, manager M.N.A).