Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Controale RAR în județul Ialomița: 8% din vehiculele inspectate prezentau pericol iminent de accident. 6% – ITP fals, expirat sau anulat

Publicat de Razvan M.
24 august 2023, 1:01 PM

Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic efectuate de Registrul Auto Român în semestrul I din anul 2023

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele șase luni din anul 2023, 44.472 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 44,16% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformități au fost constatate la:

  • instalația electrică de iluminare-semnalizare (27,54%);
  • emisiile poluante (22,1%);
  • punți, jante, anvelope și suspensie (13,04%);
  • vizibilitate (12,81%);
  • șasiu și elemente atașate șasiului (11,08%).

Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,57% dintre vehiculele controlate şi în 1,9% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma verificărilor s-au identificat deficiențe din sfera poluării la 2.820 de vehicule dintre cele controlate. Inspectorii RAR au identificat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete. În cazul a 3.064 de vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident.

Aproximativ 2,6% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică – ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul primelor șase luni ale anului 2023, au fost aplicate 14.354 de sancțiuni, au fost retrase 12.362 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 194 de vehicule și 260 ITP-uri au fost anulate.

***

În județul Ialomița au fost verificate, în perioada menționată, 1.134 de vehicule. Dintre acestea, 51,15% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 98 (8,64%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 10,44% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării și 6,26% aveau ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în acest județ au fost aplicate 580 de amenzi contravenționale și au fost retrase 558 de certificate de înmatriculare.

În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.

Atragem atenția că rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.

Biroul de presă – Registrul Auto Român

controale ialomita ITP RAR registrul auto roman

Știri recente:

CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net