Pompierii ialomițeni, salvatori și în timpul liber
Ziua de ieri, 8 august, se anunța una obișnuită pentru plutonier adjutant Stan Marius, salvator în cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, care se afla alături de soția sa într-un supermarket din București.
Țipetele unei femei l-au alertat.
„- Ajutor! Nu mai respiră! Să mă ajute cineva!
Strigătele au fost ca o alarmă pentru Marius, care a lăsat totul din mână și s-a îndreptat către cercul uman format în magazin. Și-a făcut loc printre persoane și a ajuns lângă femeia care ținea în brațe un băiețel în vârstă de aproximativ un an.
– Doamnă, ce s-a întâmplat? Sunt pompier. Am venit să vă ajut.
– Dumnezeu v-a trimis! S-a înecat cu lapte și s-a învinețit.
– A sunat cineva la 112?
– Da, am sunat, sunt chiar acum la telefon cu ei – a spus unul dintre cei care asistau la această scenă tragică.
Stăpân pe situație, Marius l-a luat în brațe, i-a lipit burtica de palma lui și a început manevrele salvatoare de viață. L-a lovit ferm cu podul palmei pe spate până când liniștea care se așternuse a fost întreruptă de plânsetul micuțului.
– E în viață! Respiră!, a strigat bunica cu lacrimi în ochi.
– Haideți să-l scoatem puțin afară, colegii mei sunt pe drum, a spus Marius.
Magazinul răsuna în aplauzele celor prezenți, toți îl felicitau și îi mulțumeau pentru gestul său.
Între timp, echipajul SMURD a ajuns la locul solicitării. Micuțul a fost evaluat și apoi transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Astăzi este despre el! Este despre plutonier adjutant Stan Marius, salvator al Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o experiență de peste 17 ani”.
„Felicitări, Marius! Suntem mândri de tine! Ești un exemplu pentru noi toți!”, îi transmit colegii din cadrul ISU Ialomița
Zilele trecute, un alt pompier ialomițean, plutonierul adjutant șef Toader Nicolae, a demonstrat că a fi salvator nu ține de program, intervenind la un accident rutier petrecut în apropiere de municipiul Slobozia.
Un simplu drum către casă, împreună cu soția, într-o zi toridă de vară, i-a dat ocazia să facă ce știe mai bine, și anume, să se îngrijească de semenii săi.
Vineri, 4 august, în jurul orei 14.00, în timp ce soția acestuia, martor al accidentului, apela numărul unic de urgență 112, pentru a comunica faptul că pe drumul național 21, pe raza localității Slobozia, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme și șase persoane, Toader Nicolae s-a îndreptat rapid către autoturismele implicate pentru a evalua situația, cunoscând foarte bine faptul că, în cazul unor evenimente de acest gen, primele secunde sunt extrem de importante.
Primele persoane la care acesta a ajuns au fost un minor, în vârstă de aproximativ 6 ani și doi adulți pe care i-a ajutat să iasă din autoturismul avariat, ulterior deplasându-se cu minorul în brațe către o ambulanță SAJ, care se afla în trafic.
Până la sosirea forțelor de intervenție la locul evenimentului, acesta a reușit să mai ajute o persoană care se afla în cel de-al doilea autoturism implicat.
Plt. adj. șef Toader Nicolae are multe intervenții desfășurate în cadrul echipajului SMURD, are pregătirea necesară, iar în acea zi a demonstrat că salvator ești 24 ore din 24, 7 zile din 7, iar membrii familiei îți pot fi coechipieri de nădejde.