Intervențiile pompierilor ialomițeni din acest weekend
Stingerea incendiilor, intervenții în cazul accidentelor rutiere și salvarea animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 38 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (16-18.06.2023).
La nivel județean, 26 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:
Stația de pompieri Fetești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, la un accident rutier, produs pe raza municipiul Fetești, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime, conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au primit asistență medicală la locul solicitării, ulterior fiind transportate la Spitalul Municipal Fetești.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
În data de 17.06.2023, Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit pentru lichidarea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean, din orașul Amara. Din nefericire, în interiorul locuinței a fost găsită o persoană de sex feminin, cu vârsta de aproximativ 59 de ani, carbonizată. Vezi detalii
De asemenea, în data de 18.06.2023, în jurul orei 12:00, Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit pentru salvarea unei bovine, prinsă în malul stâng al râului Ialomița, în zona localității Bucu. Animalul a fost scos și predat în siguranță proprietarului.
În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 10 incendii înregistrate la nivel județean.
Din totalul celor 10 incendii care au avut loc în perioada menționată, nouă intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată și gunoi menajer), fiind afectate aproximativ două hectare de teren. Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost stabilite ca fiind focul deschis în spații deschise în șapte dintre cazuri, iar în celelate două fumatul în locuri nepermise. Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” al județului Ialomița face apel la cetățeni să respecte următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor:
- – desfășurarea arderii să aibă loc numai pe timp de zi și în condiții meteorologice fără vânt;
- – arderea resturilor vegetale, a deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii și stingerea jarului după terminarea activității;
- – colectarea vegetației uscate și a resturilor vegetale în grămezi, astfel încât arderea să fie controlată;
- – executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/ construcții și să nu afecteze rețelele electrice de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- – curățarea de vegetație, a suprafeței din jurul fiecărei grămezi, pe o distanță de 5 metri;
- – asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- – supravegherea permanentă a arderii;
- – stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
- – se interzice acoperirea focarelor cu pământ.
În perioada de referință, două echipaje operative din cadrul Stației de pompieri Fetești au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean, din localitatea Bordușani.
La fața locului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În urma evenimentului au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, articole de mobilier și îmbrăcăminte.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în timpul somnului.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
sursa: ISU Ialomița