Acțiuni preventive ale polițiștilor ialomițeni pe linia transportului feroviar
Polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Transporturi Ialomița, cu sprijinul polițiștilor Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Școlară au desfășurat, ieri dimineață, activități informative de prevenire a victimizării persoanelor, fie prin săvârșirea de infracțiuni, fie prin electrocutare sau alte accidente, în stația CF Slobozia Veche și la Liceul Pedagogic „Matei Basarab” din municipiul Slobozia.
În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomandări privind respectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, interdicția prezenței persoanelor în gabaritul liniilor de cale ferată sau în zona de siguranță a căii ferate în alte condiții decât cele prevăzute de lege, dar și pentru prevenirea faptelor împotriva patrimoniului.
Cu această ocazie au fost distribuite pliante informative, polițiștii discutând cu elevii și cu persoanele prezente în zona stației CFR despre cum pot fi prevenite infracțiunile contra persoanei și faptele cu violență.
Totodată, persoanelor prezente în gară le-au fost reamintite riscurile accidentelor prin electrocutare.
Pentru prevenirea furturilor vă recomandăm:
– Când aşteptaţi trenul, autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, fiți vigilenți și atenţi faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră.
– Evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun, deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare.
– Poziţionaţi poşeta sau geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă este posibil, între corp şi un element fix al mijlocului de transport.
– Dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun. Când poziţia unui călător vă impune să vă îndepărtaţi de bagaje sau să vă schimbaţi poziţia, evitaţi-l și acordați atenție bunurilor dumneavoastră.
– Nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor. Acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele de transport în comun.
– Nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizate de către hoţi.
– Nu discutați cu persoanele necunoscute despre situația dumneavoastră personală, familie, bunuri și valori deținute!
– Nu comunicaţi date despre plecările pe perioade lungi de acasă în conversaţiile cu alte persoane sau pe reţele de socializare!