Mihai Tănăsescu, vicepreședintele USR Ialomița: „Această guvernare este un dezastru”
Mihai Tănăsescu, vicepreședintele USR Ialomița, alături de senatorul USR de Diaspora, Radu Mihail, au susținut vineri, 25 noiembrie, o conferință de presă la sediul din Slobozia al filialei USR Ialomița, special pentru a face un „recensământ” al coaliției PSD-PNL, după un an de guvernare.
USR a lansat săptămâna trecută și o carte, „Cartea Neagră a Guvernării PSD-PNL”, în care „a luat la puricat” fiecare acțiune a guvernanților și a fiecărui minister în parte.
„USR fiind principalul partid de opoziție avea datoria morală de a face un recensământ al acestei guvernări. Dacă ar fi să rezumăm, am putea spune într-un singur cuvânt că această guvernare este un dezastru. Inflația a crescut galopant, fiind cea mai mare din ultimii 19 ani. Practic, a crescut prețul la tot. Plătim facturi mai mari, impozite mai mari, iar economia este în pom. Mult mai mulți români trăiesc astăzi mai rău, decât acum un an de zile, iar asta nu o spunem noi, o spun cetățenii, pentru că USR a derulat săptămâna aceasta o campanie „Door2Door”, în cadrul căreia membrii USR au stat de vorbă cu oamenii și i-au întrebat dacă o duc mai bine acum sau nu. Rezultatul a fost unul covârșitor, toți cei cu care am discutat spunând că nu o duc mai bine. Pentru această campanie vreau să-i mulțumesc președintelui USR Slobozia și coordonator al campanii Alexandru Horhocea, care a adunat în doar patru zile peste 200 de formulare, ceea ce este extrem de mult ținând cont de faptul că mulți oameni nu îți răspund la ușă, deci este o muncă titanică, și îi felicit și pe colegii cu care a lucrat”, a declarat Mihai Tănăsescu.
Reprezentanții USR sunt de părere că suntem codași în Europa, iar politicile pe care guvernul PSD-PNL le-a adus în ultimul an, care ar fi trebuit să aducă îmbunătățiri în contextul crizei energetice, au fost de fapt niște politici dezastruoase.
Radu Mihail, senator USR de Diaspora, spunea că mulți cetățeni consideră că România merge într-o direcție greșită, iar cifrele care dovedesc asta „sunt foarte clare, infernale pentru oameni”, pentru că toți plătim mai mult acum pentru alimente, facturi, rate. Demnitarul solicită astfel stoparea jafului de banii publici, scăderea taxelor pe muncă, a taxelor din factura de energie electrică, dar și „curățenie în ograda” guvernelor, ministerelor, cerând ca incompetenții, corupții, mincinoșii sau care fură prin plagiat să fie îndepărtați.
„Ne-am îndatorat și mai mult, au fost aruncate cu aceste plafonări și compensări vreo 30 de miliarde de lei pe apa sâmbetei și putem continua cu fiecare capitol din domeniile guvernării unde lucrurile au mers prost și foarte prost. Luați infrastructura… Sunt 815 kilometri de autostradă și drumuri naționale care au fost blocate de domnul Grindeanu. (…) Pentru alți 330 de kilometri contractele deja semnate au fost reziliate, iar 660 de kilometri sunt în faza de proiectare. (…) Sănătatea (…) Ministrul Rafila nu a fost în stare să ia o foaie de hârtie și să facă o listă cu 25 de localități în care să se apuce să contruiască spitale județene. La Educație nu mai spun. Am avut un ministru care nu numai că a fost un plagiator el însuși, dar a venit cu propuneri la legea Educației care să favorizeze un plagiator, să-i scoată basma curată pe cei care își fac doctorate pe cunoștințele altora și pot renunța liniștiți la titlul de doctor fără să apară undeva că oamenii aceștia au furat. Până la urmă ne întrebăm de ce acest dezastru și răspunsul principal este legat de oameni. Dacă vă uitați la cine sunt cei care sunt în guvernul Ciucă, începând cu domnul prim-ministru, veți realiza că sunt oameni care sunt acolo ca să-și apere interesul propriu sau al găștii în care sunt și nu au competența necesară și nici onestitatea necesară să facă lucrurile bine (…) ”, este de părere senatorul Radu Mihail.
Senatorul cere stoparea jafului din banul public, considerând „inadmisibil ca un guvern să umfle visteria statului în mod artificial, din prețuri la energie foarte mari, pe care le manevrează într-un fel în care fac să umple această visterie, iar cu acești bani să angajeze mii și mii de oameni la stat”.
Modul în care se fac achizițiile din bani publici a fost un alt subiect abordat de senatorul USR, punctând în special pe achiziția autovehiculelor pentru poliția rutieră, printr-o „licitație într-un mod clar măsluită”.
„Lucrurile astea sunt cele care ne fac să părem săraci. Pentru că bani există, dar se duc pe apa sâmbetei. Al doilea lucru pe care îl solicităm este ca taxele pe muncă, pentru cei care muncesc, să scadă. Este inadmisibil să avem oameni care suferă că nu-și pot plăti facturile, că nu pot să își cumpere alimentele necesare, pentru că statul le ia atât de mult din bani. Am spus-o foarte clar că este nevoie ca salariul minim să nu mai fie impozitat, iar banii să rămână la aceia care au nevoie să poată trăi decent. Este o măsură simplă, clară, se poate aplica gradual. (…) La fel, factura de energie. (…) Să reducem taxele din factura de energie – TVA, accize, certificatul verde. Ele pot fi mult reduse sau să dispară. Este nevoie doar de voință politică. Avem propuneri în Parlament, dar au fost ignorate. Nu în ultimul rând, le cerem să își facă o curățenie în ogradă, să-i dea afară pe aceia care sunt incompetenți, care sunt corupți, mincinoși sau care fură prin plagiat. Pentru că ne facem de râs. Dacă nu sunt în stare, să lase pe alții să guverneze, iar USR a demonstrat că poate guverna, suntem gata să guvernăm și o vom face în mod cert din 2024”, a adăugat Radu Mihail.
Senatorul este de părere că oameni bine pregătiți există în România, sunt mulți și vor să se implice, oameni care și-au păstrat bunul simț și încrederea că se mai poate face ceva, însă trebuie ca noi să le dăm curaj și să îi susținem.
„Realitatea este că se pot schimba lucrurile. (…) Sunt oameni competenți care vor să miște lucrurile în țara asta. Acești oameni există. Este greu să-i găsim, să-i mișcăm, să le dăm curaj, să-i susținem, să le spunem că au în spate o organizație care îi susține cinstit, că nu sunt singuri, suntem mulți și vrem să facem treabă. Ce le trebuie lor este încrederea că se poate face ceva și asta încercăm să le arătăm. Noi suntem 20.000 la USR și am demonstrat că am făcut treabă cât am fost la guvernare și suntem capabili să aducem și mai mulți oameni care să facă treabă în continuare. Eu sunt foarte optimist”, a subliniat Radu Mihail.
Senatorul susține că USR nu a ieșit de la guvernare, ci a fost dat afară, iar în cele opt luni nu au fost lăsați să implementeze toate proiectele pe care le aveau, fiind blocați de partenerii de guvernare în foarte multe puncte. Acum USR monitorizează activitatea guvernului și a ministerelor, iar când identifică sincope le semnalează, în speranța că vor fi luate măsuri.
„Suntem opoziția democratică din România, suntem cel mai mare partid de opoziție și slujba noastră nu este să ne uităm la această carte și să ne văităm că uite ce fac ăștia. Slujba noastră este să urmărim tot ceea ce merge rău, să semnalăm și să încercăm să corectăm. Că este în Parlament, că apelăm la Curtea Constituțională, la Avocatul Poporului. Avem pârghii să împingem lucrurile. Pe de altă parte, noi facem ceea ce nu face Guvernul. Noi urmărim cum se respectă angajamentele din PNRR. Pentru că acela nu este un plan de finanțare, ci un plan de dezvoltare a României. (…) Noi nu așteptăm să vedem ce fac. Noi urmărim, găsim soluțiile și ne batem pentru a le implementa. Acești bani trebuie cheltuiți transparent, trebuie să știm cum se alocă și cum sunt se cheltuie”, a mai spus Radu Mihail.
Senatorul de Diaspora a participat pentru prima dată la o conferință de presă a USR Ialomița, însă nu este străin de județ, participând la anumite activități ale filialei sau vizitând câteva ferme.
Acesta susținea că Ialomița este un județ cu potențial și nu poate rămâne un județ predominant agricol, pentru că trebuie să evoluăm, iar legat de Slobozia, senatorul opina că nu trebuie să rămână un oraș unde apa potabilă este o problemă.
„Faptul că aveți o mare și frumoasă coaliție, care în realitate nu rezolvă deloc problemele fundamentale, îmi spune că ialomițeanul o să-și pună curând problema de a face o schimbare. Sunt convins că și aici este nevoie de o schimbare pe care cetățenii o vor, iar în 2024 cel târziu o vor face”, a concluzionat Radu Mihail.