Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Trofeul Concursului Internațional de Dirijat „Ionel Perlea” a fost câștigat de Justin Pambianchi (Canada/Italia), care a mai obținut și trei premii speciale

Publicat de Mihaela L.
2 august 2022, 3:31 PM

Județul Ialomița găzduiește, în fiecare an, Festivalul „Ionel Perlea”, un eveniment muzical de excepție, care promovează personalitatea, opera și activitatea cultural-muzicală a marelui dirijor, profesor universitar și compozitor Ionel Perlea, născut la Ograda, în județul Ialomița. De câțiva ani, festivalul se desfășoară în mai multe etape, atât sub forma unui concurs internațional de canto, sub forma unui masterclass de canto, a unui concurs internațional de dirijat și, de asemenea, a unui masterclass de dirijat.

Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 29

Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 30
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 31
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 32
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 33
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 34
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 35
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 37
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 38
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 39
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 01
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 02
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 03
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 04
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 05
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 06
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 07
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 08
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 09
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 10
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 11
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 12
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 13
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 14
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 15
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 16
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 17
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 18
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 19
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 20
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 21
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 22
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 23
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 24
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 25
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 26
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 27
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 28
Concurs Dirijat Ionel Perlea Foto 29

Mai precis, în perioada 26 – 29 mai 2022, s-a desfășurat Festivalul Internațional de Canto, care s-a adresat tinerilor cântăreți de operă și studenților de la academiile și universitățile de profil din toată lumea. Atunci, la preselecții, s-au înscris 41 de concurenți, cei mai mulți din România, dar și din China, Coreea de Sud, Bulgaria și Franța. Trofeul a fost adjudecat de mezzosoprana Florentina Soare, care a câștigat și premiul publicului.

O altă etapă a acestui festival de renume s-a desfășurat în perioada 20 – 27 iulie, respectiv un Masterclass internațional de dirijat, un concept unic în Europa, finalizat cu montarea, în premieră la Slobozia, a spectacolului integral „Don Giovanni”, de W.A. Mozart.

Masterclass-ul a fost susținut de maestrul Dumitru Goia și a fost adresat dirijorilor de toate vârstele și nivelurile de pregătire, oferindu-le oportunitatea de a studia și dirija capodopera mozartiană „Don Giovanni”.  Au fost înscriși 10 cursanți, dintre care 8 din România. De asemenea, atât cursanții, cât și publicul s-au putut bucura de prestația pe scenă a unor cunoscuți soliști, acompaniați de Orchestra „Ionel Perlea” – concertmaestru Cristian Balaș. Montarea realizată în premieră a spectacolului „Don Giovanni”, care a încheiat masterclass-ul de dirijat, a fost concepută de regizoarea Laura Maria Vlădoiu.

Don Giovanni Foto 14

Don Giovanni Foto 15
Don Giovanni Foto 01
Don Giovanni Foto 02
Don Giovanni Foto 03
Don Giovanni Foto 04
Don Giovanni Foto 05
Don Giovanni Foto 06
Don Giovanni Foto 07
Don Giovanni Foto 08
Don Giovanni Foto 09
Don Giovanni Foto 10
Don Giovanni Foto 11
Don Giovanni Foto 12
Don Giovanni Foto 13

După masterclass și după spectacol, care a fost magistral, a urmat, în perioada 29 – 31 iulie, Concursul Internațional de Dirijat „Ionel Perlea”.

În concurs s-au înscris 30 de concurenți, un număr record, din toată lumea, însă în final s-au prezentat 23 de concurenți din 16 țări, printre care un singur român – Cezar Verlan, care însă nu a trecut de a doua semifinală. Așadar, au fost concurenți din Japonia, Argentina, Spania, Franța, Taiwan, Austria, China, Italia, Germania, Belgia, Coreea de Sud, Ucraina/Germania, SUA, Olanda, Canada/Italia.

După zile întregi de evaluări, de tensiune și stres, au rămas în concurs șase concurenți, cei mai buni dirijori, care au fost de asemenea evaluați de un juriu, în urma unor probe de dirijat, operă și simfonic, în ziua galei.

Juriul a fost format din Irina Hasnaș, compozitor, editor și muzicolog, Daniel Jinga, dirijor și manager general al Operei Naționale București, Cristian Lupeș, dirijor și manager al Filarmonicii din Sibiu, Adrian Morar de la Opera Națională din Cluj Napoca și maestrul Sabin Păutza.

Așadar, duminică, 31 iulie, la sala Europa a Consiliului Județean Ialomița, s-a încheiat ceea ce reprezintă emblema artistică a județului Ialomița, Festivalul „Ionel Perlea”, în prezența ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, a președintelui Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, a vicepreședintelui C.J., Alexandru Dinu, a prefectului județului, Constantin Marin, a deputaților Ștefan Mușoiu și Raluca Dumitrescu și administratorului public al județului, Alexandru Potor.

În deschiderea evenimentului a fost ținut un moment de reculegere pentru cel care a fost președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, trecut la cele veșnice în dimineața zilei de duminică, 31 iulie.

De asemenea, imnul de stat al României a fost interpretat de artista de talie internațională, soprana Mirella Bunoaica (din Slobozia), laureată a concursului internațional „Ionel Perlea” și tenorul Paul Celmare, unul dintre laureații Concursului de Canto, dirijați de maestrul Adrian Morar.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a felicitat organizatorii pentru acest eveniment de anvergură și și-a arătat sprijinul pentru „tot ceea ce întreprindeți de acum încolo”.

De asemenea, a îndemnat oamenii cu afaceri de succes să contribuie financiar când pot, pentru ca astfel de evenimente să se desfășoare la un nivel ridicat din punct de vedere calitativ, considerând sponsorizarea un gest onorant. Acesta și-a exprimat speranța, ca politician care vorbește din când în când la astfel de evenimente, „să nu strice nimic din farmecul lucrurilor care se petrec pe scene, indiferent că este vorba de teatru sau muzică”.

„ (…) Ministerul Culturii face o parte din ceea ce înseamnă susținerea culturii în România. Doi piloni extrem de importanți trebuie, în schimb, să completeze și să își dea mâna: autoritățile locale, fără de care nu poți cuprinde toată țara în evenimente de ținută și importante, și sponsorii. Este foarte important. Toți cei care aveți afaceri de succes, chiar și în momentele acestea complicate, nu uitați că una din menirile dumneavoastră este să întoarceți societății ceva din ceea ce primiți, iar a sponsoriza este un lucru extrem de important și onorant în același timp”, a declarat ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.

Concurenții care au intrat în finală și care au dirijat orchestra „Ionel Perlea” au fost: David Schlager – Austria, Guido Roveda – Italia, Johannes Bettac – Germania, Justin Pambianchi – Canada/Italia, Luping Dong – China și Sergi Roca Bru – Spania.

Timp de câteva ore, aceștia au dirijat arii celebre de operă – Mozart, Donizetti, Verdi, Puccini, Bizet, Gounod, Beethoven (simfonia a VI-a – Pastorale), atât singuri, cât și sprijiniți vocal de soprane, tenori, baritoni, bași.

Maestrul Sabin Păutza, renumitul compozitor, dirijor, profesor universitar, doctor în muzică, cel care dă de mulți ani greutate acestui festival, spunea că, de data aceasta, a fost impresionat de numărul mare de concurenți, fiind de părere că „Slobozia nu mai este un orășel oarecare, ci o capitală muzicală a lumii”.

„Am fost impresionat de data asta, deși am fost de mulți ani invitat aici, de numărul mare de concurenți, care au venit din 16 țări. Așa ceva nu mi-am imaginat că se poate. Îi felicit pe toți cei care au fost implicați în acest mare eveniment care se petrece aici la Slobozia, pentru că devine din ce în ce mai important și mai semnificativ pentru ceea ce se întâmplă în secolul ăsta. Slobozia nu mai este un orășel oarecare, este o capitală muzicală a lumii”, a declarat Sabin Păutza.

După câteva ore de spectacol, timp în care concurenții au fost evaluați, juriul a decis care sunt cei mai buni dintre cei mai buni dirijori.

Mențiune a obținut Guido Roveda (Italia), premiul III – Luping Dong (China), premiul II și două premii speciale (Premiul Special al Operei Române Craiova și Premiul Special al Filarmonicii de Stat Sibiu) a obținut David Schlager (Austria), iar câștigătorul Trofeului Concursului Internațional de dirijat „Ionel Perlea” a fost Justin Pambianchi (Canada/Italia).  Totodată, acesta a primit trei premii speciale din partea Operei Naționale București , Operei Naționale Române Cluj-Napoca și Orchestrei “Ionel Perlea”.

Felicitări tuturor concurenților, câștigătorilor și organizatorilor, care au făcut acest eveniment posibil, respectiv Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural „Ionel Perlea”, în parteneriat cu Asociația SUONARTE.

centrul cultural ionel perlea Concurs dirijat festival

Știri recente:

Polițiștii ialomițeni au recuperat un prejudiciu de 4.800 de lei, rezultat în urma comiterii unei infracțiuni de furt
Poliția Locală Slobozia a marcat 20 de ani de activitate în slujba cetățenilor
Locuri de muncă oferite la Bursa Generală a Locurilor de Muncă – 23 mai 2025
Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânăr din Slobozia depistat cu substanțe interzise!
Acțiune de informare a cetățenilor străini privind siguranța rutieră în județul Ialomița
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net