Accidente rutiere la Gura Ialomiței și Coșereni
În data de 29.07.2022, în jurul orei 08:00, două echipaje de salvatori din cadrul Stației de pompieri Țăndărei cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au fost solicitate să intervină la un accident rutier, produs pe DJ 213, în comuna Gura Ialomiței, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță- Ialomița. În urma evenimentului rutier a rezultat o victimă conștientă, cooperantă și încarcerată. După extragerea acesteia dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, a fost monitorizată de echipajele medicale aflate la locul intervenției, ulterior fiind preluată și transportată la Spitalul Orășenesc Țăndărei pentru investigații medicale suplimentare. Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul solicitării.
În data de 31.07.2022, în jurul orei 11:00, două echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare au intervenit la un accident rutier, produs pe raza localității Coșereni, în care au fost implicate două autoturisme.
În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În urma impactului au rezultat patru victime, neîncarcerate, conștiente și cooperante, care au fost monitorizate de echipajele medicale aflate la locul intervenției, ulterior nefiind necesar transportul acestora la spital. Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.
Un echipaj de salvatori din cadrul Stației de pompieri Țăndărei cu o autospecială de stingere cu apă și spumă a intervenit în data de 31.07.2022, la un alt accident rutier produs pe raza comunei Gura Ialomiței, în care a fost implicat un autoturism.
În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În urma impactului au rezultat patru victime, neîncarcerate, conștiente și cooperante, care au fost monitorizate de echipajele medicale aflate la locul intervenției, ulterior nefiind necesar transportul acestora la spital. Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.
sursa: ISU Ialomița