„Rugăciunea în viața tinerilor” – prima activitate din cadrul proiectului educațional „Clubul de vară” în Protopopiatul Slobozia
Pornind de la declararea anului 2022 drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, de la cuvintele Înaltpreasfințitului Părinte Justinian Chira – „Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei” și ale Sfântului Paisie Aghioritul care spunea atât de frumos că „pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rând puține cuvinte, în al doilea rând multe exemple și în al treilea rând mai multă rugăciune”,
am organizat joi, 21 iulie 2022, la Slobozia, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, prima activitate din cadrul celei de-a șasea ediții a „Clubului de vară”, intitulată sugestiv „Rugăciunea în viața tinerilor”.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul Parohiei „Sfântul Dumitru” Slobozia, unde am fost primiți cu multă căldură și la care au participat 15 elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” Bucu, părintele protopop Laurențiu Cioranu, părintele Cristian Ștefan Munteanu și părintele Constantin Pătrașcu, profesorul de religie Daniela Matei, asistentul social Anastasia Pătrașcu și tânărul teolog Constantin Cristian Pahonțu.
În prima parte a activității, părintele protopop Laurențiu Cioranu a vorbit elevilor prezenți despre importanța rugăciunii, despre rolul ei mântuitor și sfințitor, care ne umple de prezența iubirii lui Dumnezeu cel atotmilostiv, „de harul Domnului nostru Iisus Hristos, de dragostea lui Dumnezeu Tatăl și de împărtășirea Sfântului Duh” (2 Corinteni 13, 13).
Rugăciunea, ca prezență și lucrare a Sfântului Duh în omul evlavios, aduce mângâiere, pace și bucurie; ea ne unește cu Preasfânta Treime, izvorul bucuriei și al vieții veșnice, dar și cu Biserica lui Hristos din toate timpurile și din toate locurile.
Părintele Cristian Ștefan Munteanu i-a ajutat pe elevi să descopere că rugăciunea este un mod de a comunica cu Dumnezeu, de a-I mulțumi și de a-L ruga să ne ajute, este o apropiere și o comuniune cu Dumnezeu, o cale prin care ne sunt iertate păcatele, dar în același timp este și liniște sufletească. Cei prezenți au înțeles că rugăciunea este izvor de bucurie și de putere spirituală, izvor de pace și de iubire față de Dumnezeu și față de semenii noștri, este respirația spirituală a sufletului.
Părintele Constantin Pătrașcu le-a pus la suflet tinerilor cuvinte ziditoare despre folosul rugăciunii, care aduce multă iubire sfântă în inimă, ne unește cu Dumnezeu cel milostiv, ne ajută să vedem în fiecare om un frate și în fiecare frumusețe a creației un dar de la Dumnezeu.
Rugăciunea ne ajută să înfruntăm greutățile vieții și să pregustăm încă din lumea aceasta lumina și bucuria Învierii și a vieții veșnice. Nimic nu poate înlocui rugăciunea și nicio activitate nu este mai de preț decât aceasta, deoarece rugăciunea ne dăruiește inspirație pentru a rosti cuvântul frumos și putere pentru a săvârși fapta cea bună.
Doamna profesor de religie Daniela Matei a sintetizat cuvintele folositoare rostite de preacucernicii preoți, prezentându-le elevilor un material power-point despre rolul rugăciunii în viața lor, despre modul în care trebuie făcută rugăciunea, despre felurile rugăciunii după conținut, despre Sfânta Liturghie, care este cea mai importantă rugăciune și slujbă a Bisericii.
Elevii au dăruit un feedback pozitiv, prin activitatea practică propusă de doamna profesor Daniela Matei. Au primit fișe de lucru cu ajutorul cărora au putut să-și exprime în mod liber ideile și trăirile referitoare la întrebările: „Ce este rugăciunea?”, „De ce mă rog?”, „Unde mă rog?”, „Pentru cine mă rog?”.
Mihnea, elev în clasa a VI-a, scrie că „rugăciunea este modul în care interacționăm cu Dumnezeu și îi spunem cu sinceritate despre frământările noastre”; „Mă rog în Biserică și în cămăruța mea, pe ascuns și oriunde este liniște și pece”.
Ștefan, elev în clasa a VII-a, ne spune că pentru el „rugăciunea este hrana sufletului” și că „Mă rog pentru mântuirea sufletului, pentru sănătate și luminarea minții”.
Pornind de la cuvintele Sfântului Grigorie de Nyssa „Urmare a rugăciunii e că noi rămânem cu Dumnezeu, iar cel ce este cu Dumnezeu, acela este departe de toate cele împotrivitoare”, elevii au fost invitați să realizeze un copac în care să fie adăugate fructe ce au reprezentat simbolic, roadele rugăciunii. Tinerii au lucrat la această activitate practică cu mult interes și au arătat faptul că „Roada rugăciunii constă în sfințirea minții și în umilința inimii, în însuflețirea vieții sufletului de către Duhul Sfânt”, așa cum spune Sfântul Ignatie Briancianinov.
Printre răspunsurile lor la întrebarea „Care sunt roadele rugăciunii?”, amintesc „bucuria, dragostea, comuniunea, blândețea, facerea de bine, înfrânarea poftelor”.
Toate inițiativele și gândurile curate ale tinerilor sunt roadele rugăciunii lor și ale celor care se roagă pentru ei: preoți, părinți, prieteni evlavioși. Tinerii mărturisitori ai credinței, prin cuvântul și fapta lor, iubitori de rugăciune și de acțiune, sunt misionari ai Bisericii în societatea de astăzi.
Biserica este permanent chemată să acorde o atenție deosebită tinerilor, apărând sinceritatea, curajul, dorința de înnoire și toate valorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu, pentru cultivarea demnității umane și a unei vieți sănătoase, precum și pentru căutarea mântuirii sau a vieții veșnice.
În încheierea activității, elevii au participat și la un atelier de patiserie.
Cu mult entuziasm, au întins aluatul și au modelat gogoși pufoase, cu emoție și bucurie, dovedind și de această dată multă îndemânare.
Și mai presus de toate au fost extrem de fericiți când au gustat din rodul muncii lor!
Prin desfășurarea acestui atelier de patiserie s-au urmărit dezvoltarea motricității, a atenției și a concentrării, a creativității și nu în ultimul rând exersarea răbdării și petrecerea timpului de calitate, împreună!.
A consemnat profesor de religie Daniela Matei!