Ialomița: A treia etapă a Recensământului Populației și Locuințelor
În perioada 31 mai – 17 iulie 2022 se desfășoară în județul Ialomița a treia etapă a Recensământului Populației și Locuințelor, etapă în care recenzorii intră în teren și colectează prin interviu față-în-față cu ajutorul tabletei înregistrările individuale, pentru acele persoane care nu s-au autorecenzat on-line.
La nivelul județului Ialomița au fost constituite 272 sectoare în cele 66 UAT-uri, 56 dintre acestea fiind în municipiul Slobozia.
Până la data de 3 iulie 2022 s-au recenzat 184581 de persoane ( prin cele două metode CAWI și CAPI) reprezentând 74,9% din populația rezidentă țintă la 1 decembrie 2021 estimată de INS.
La nivelul județului Ialomița, comuna Adâncata a încheiat procesul de recenzare înainte de termenul final.
Participarea la recensământ este obligatorie conform OUG nr. 19/2020(art.42) și este o îndatorire cetățenească având drept scop determinarea populației rezidente pentru fiecare unitate administrativ teritorială a județului Ialomița. Datele colectate prin intermediul recensământului vor fi folosite strict în scop statistic și nu în scop fiscal, de taxare sau în justiție.
În situația în care recenzorul nu vă poate contacta la domiciliu la momentul vizitei, veți găsi un bilet cu datele de contact ale acestuia pentru a stabili împreună data și intervalul orar când puteți realiza interviul.
Reamintim locuitorilor rezidenți din județul Ialomița că termenul final al recensământului este 17 iulie 2022.
Persoanele care vor refuza recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale sunt prevăzute amenzi între 1.500 și 5.000 lei.
RPL2021 este primul recensământ din România organizat integral în format digital. Întregul proces al colectării datelor se desfășoară cu asigurarea confidențialității și protecției depline a informațiilor.
România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989.
Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021, vă rugăm să consultați www.recensamantromania.ro .