Ziua Bibliotecarului și Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor
„A fi bibliotecar înseamnă, în primul rând, să iubeşti cărţile, să ştii să comunici cu oamenii, cu cei care deschid uşa bibliotecii. Să fii veșnic surâzător și amabil. Să ai un spirit creator și să te dedici veșnic cu entuziasm și perseverență. În concluzie, munca de bibliotecar nu este numai o ocupaţie pur şi simplu, ci una dintre cele mai frumoase, mai distinse și mai nobile profesii”, au transmis reprezentanții Bibliotecii „Ștefan Bănulescu” Ialomița, cu ocazia Zilei Bibliotecarului și Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor.
Cu acest prilej, miercuri, 27 aprilie, la Sala Arcadia din incinta Centrului Cultural ”Ionel Perlea” Slobozia, a avut loc un eveniment cultural ce a cuprins lansarea revistei „Printre cărți”, nr.2, prezentarea cărții „Evaluarea informațiilor din mediul online”, dezbaterea ”Rolul bibliotecilor în educația media și informațională a cetățenilor”, invitat: Lect. univ. dr. Robert Coravu și un concert etno-jazz, world music (voce, chitară), cu Maria Răducanu.
„Acest eveniment ne este dedicat nouă, bibliotecarilor. Așa cum știți, pe 23 aprilie este sărbătorită ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor. Cu câteva zile întârziere, am organizat acest eveniment dedicat bibliotecarilor și bibliotecilor. Deviza acestei sărbători este lectura pentru toți. Este o zi de reflecție asupra celor mai eficiente modalități de culturalizare prin cuvântul scris și asupra mijloacelor de educație prin lectură. O carte citită este o experiență învățată, o carte citită dezvoltă imaginația, o carte citită înseamnă educație. Totodată, se marchează și rolul pe care îl au bibliotecarii în viața comunităților. Valențele pe care profesia de bibliotecar le-a căpătat de-a lungul timpului. Așadar, se cuvine să celebrăm astăzi pe cel care, prin noblețea și frumusețea profesiei sale, aduce la viață cărți, oameni și povești: bibliotecarul. A fi bibliotecar înseamnă în primul rând să iubești cărțile, a fi bibliotecar înseamnă să găsești acel limbaj de a comunica litera scrisă, să iubești oamenii și să știi să comunici cu ei, cu cei care deschid ușa bibliotecii. Să fim veșnic surâzători și amabili, să avem spirit creator și să ne dedicăm cu entuziasm și perseverență. Prin urmare, munca de bibliotecar este o ocupație dintre cele mai frumoase, mai distinse și mai nobile profesii (…)”, a transmis Elena Balog, directorul Bibliotecii „Ștefan Bănulescu” Ialomița.
La eveniment au participat și Silvian Ciupercă – consilier în cadrul Cabinetului Președintelui Consiliului Județean Ialomița, Daniel Trifu- manager al C.J.C.P.C.T Ialomița, Clementina Tudor – manager al Centrului Cultural „Ionel Perlea” Slobozia, reprezentanți ai instituțiilor de cultură și ai bibliotecilor publice din județ, dar și oameni care iubesc lectura.
„La mulți ani, vouă, celor care, prin noblețea și frumusețea profesiei, aduceți la viață cărți, oameni și povești! La mulți ani, dragi bibliotecari!”, a fost urarea pentru cei care sunt „ca niște călăuze” în bibliotecă, pentru a ne ghida spre lumea cărților, spre lumea minunată a lecturii.
În cadrul evenimentului au fost purtate discuții complexe despre nevoia de dinamism, de adaptare a bibliotecii la vremurile actuale, fără a se renunța, însă, la valorile fundamentale, dar și multe alte dezbateri interesante despre modalitățile de atragere a cititorilor către bibliotecă, spre lectură, spre educație. Totodată, s-a discutat despre provocările tehnologiei, despre discreditarea specialiștilor, a experților și creditarea informațiilor provenite de la „absolvenții universității Facebook”, despre nevoia de formare continuă a bibliotecarilor, dar nu numai, dar și despre responsabilitățile pe care le au atunci când „dau mai departe” o informație atât în mediul online, cât și „în viața reală”, lect. univ. dr. Robert Coravu recomandând, printre altele, „consumul cu moderație a acestor tipuri de informații” provenite din surse neverificate temeinic. De asemenea, s-a vorbit și despre rolul bibliotecii în educația media și informațională, cu referire în special la noile comportamente informaționale și la noile tehnologii.
„Avem nevoie de o igienă informațională în ziua de astăzi la fel de mult cum avem nevoie de o igienă în sens clasic. Pentru că suntem înecați în informație. (…) Dacă nu tratăm cu atenție acest flux informațional, suntem foarte ușor de manipulat, de dezinformat, suntem foarte ușor de expus unor informații în cele din urmă dăunătoare”, a conchis Robert Coravu.