DISPOZIŢIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în şedinţă ordinară pentru data de 27 ianuarie 2022
Primarul Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa,
Având în vedere :
Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN :
Art. 1 – Se convoacă în ședință ordinară consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 27 ianuarie 2022, orele 1600, la Sala de spectacole a Casei Municipale de Cultură „Nicolae Rotaru”.
Art. 2 – Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3 – Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulsloboziail.ro – secțiunea – „Consiliul Local”, subsecțiunea – „Ședințele Consiliului Local”.
Art. 4 – Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri cu maxim 24 de ore înainte de data ședinței, conform prevederilor art. 36 alin. (14) din HCL nr. 193/30.10.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Slobozia.
Art. 5 – Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia şi pe site-ul propriu www.municipiulsloboziail.ro,prin grija Compartimentului „Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local”.
PRIMAR,
Dragoș SOARE
CONTRASEMNEAZĂ,
Secretar General al Municipiului Slobozia,
jur. Tudoran Valentin
Nr. 41
din 21.01.2022
Nr.crt. | Materialele supuse dezbaterii și aprobării | Inițiator | Comisii de specialitate* |
1 | Aprobarea Provesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 21 decembrie 2021. | – | |
2 | Aprobarea Provesului-verbal al ședinței extraordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 28 decembrie 2021. | – | |
3 | Proiect de hotărâre privind aprobarea utilizării excedentului bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar al anului 2021. | Primarul Municipiului Slobozia | 1 |
4 | Proiect de hotărâre privind acoperirea deficitului bugetar și utilizarea excedentului bugetului, rezultate din activitățile finanțate integral din venituri proprii la închiderea exercițiului bugetar al anului 2021. | Primarul Municipiului Slobozia | 1 |
5 | Proiect de hotărâre privind indexarea cu indicele de inflaţie al anului 2021 a nivelului superficiilor, redevenţelor şi chiriilor din contractele ce vizează bunuri aparţinând Municipiului Slobozia. | Primarul Municipiului Slobozia | 1 |
6 | Proiect de hotărâre referitor la menținerea, în anul 2022, la nivelul lunii decembrie 2021, a salariilor de bază aferente funcțiilor din cadrul familiei ocupaționale ”Administrație” utilizate în Aparatul de Specialitate al Primarului Municipiului Slobozia, în direcţiile și în serviciile publice de interes local. | Primarul Municipiului Slobozia | 2 |
7 | Proiect de hotărâre privind organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Slobozia pentru anul şcolar 2022-2023. | Primarul Municipiului Slobozia | 5 |
8 | Proiect de hotărâre privind asocierea UAT Municipiul Slobozia cu unele unități administrativ-teritoriale din județul Ialomița în vederea participării acestora la capitalul social al operatorului regional SC URBAN SA, în calitate de acționari cu drepturi depline. | Primarul Municipiului Slobozia | 2 |
9 | Proiect de hotărâre privind asocierea UAT Municipiul Slobozia cu unele unități administrativ-teritoriale în vederea participării acestora, în calitate de membri asociați cu drepturi depline, la patrimoniul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de alimentare cu apă și canalizare „ADI PERIURBANĂ SLOBOZIA”. | Primarul Municipiului Slobozia | 2 |
10 | Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de administrare conferit Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia asupra unui imobil – locuinţă de serviciu, situat în Municipiul Slobozia, strada Lacului, nr. 10, bloc A (UGIRA), scara A, parter, apartament 1, aflat în domeniul public al Municipiului Slobozia. | Primarul Municipiului Slobozia | 3 |
11 | Proiect de hotărâre privind aprobarea listei de repartizare a locuințelor libere construite din fonduri ANL în Municipiul Slobozia. | Primarul Municipiului Slobozia | 5 |
12 | Proiect de hotărâre privind analiza stadiului de înscriere a datelor în Registrul agricol pentru trimestrul IV al anului 2021 şi stabilirea măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi | Primarul Municipiului Slobozia | 2 |
13 | Proiect de hotărâre privind rectificarea Cărții funciare a UAT Slobozia nr. 39996. | Primarul Municipiului Slobozia | 3 |
14 | Proiect de hotărâre privind rectificarea Cărții funciare a UAT Slobozia nr. 40211. | Primarul Municipiului Slobozia | 3 |
15 | Proiect de hotărâre prin care se aprobă raportul de evaluare şi vânzarea terenului în suprafață de 37,00 mp, situat în Municipiul Slobozia, Bd. Matei Basarab nr. 57H, nr. cadastral 39957. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 4 |
16 | Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, strada Răzoare, nr. 12, bloc 18, scara B, etaj 1, apartament 30. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 4 |
17 | Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Olimpia, nr. 2, bloc T3, scara A, etaj 2, apartament 9. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 4 |
18 | Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Olimpia, nr. 2, bloc T3, scara A, etaj 2, apartament 11. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 4 |
19 | Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, strada Viilor, nr. 65, bloc T5, scara B, etaj 2, apartament 11. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 4 |
20 | Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Olimpia, nr. 4, bloc T4, scara A, parter, apartament 4. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 4 |
21 | Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Olimpia, nr. 2, bloc T3, scara B, etaj 2, apartament 11. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 4 |
22 | Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Olimpia, nr. 4, bloc T4, scara B, etaj 1. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 4 |
23 | Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Olimpia, nr. 4, bloc T4, scara A, parter, apartament 1. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 4 |
24 | Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Olimpia, nr. 2, bloc T3, scara A, parter, apartament 1. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 4 |
25 | Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Olimpia, nr. 4, bloc T4, scara B, etaj 1, apartament 8. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 4 |
26 | Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, strada Viilor, nr. 65, bloc T5, scara C, etaj 2, apartament 10. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 4 |
27 | Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, strada Răzoare, nr. 12, bloc 18, scara B, etaj 4, apartament 45. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 4 |
28 | Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții „MODIFICARE ACOPERIȘ DIN TERASĂ ÎN ȘARPANTĂ LA CONSTRUCȚIA C10-CANTINĂ” din Municipiul Slobozia, județul Ialomița. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 3 |
29 | Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții „RECOMPARTIMENTARE ADĂPOST BORA, str. Păpădiei nr. 6, SLOBOZIA, jud. IALOMIȚA”.
|
Primarul Municipiului Slobozia | 1, 3 |
30 | Proiect de hotărâre privind aprobarea „Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021 – 2027” a Municipiului Slobozia. | Primarul Municipiului Slobozia | 2, 3 |
31 | Proiect de hotărâre privind aprobarea „Planului de Mobilitate Urbană Durabilă 2021 – 2027” al Municipiului Slobozia. | Primarul Municipiului Slobozia | 2, 3 |
32 | Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei Conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „STAȚII DE REÎNCĂRCARE PENTRU VEHICULE ELECTRICE ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA”. | Primarul Municipiului Slobozia | 1, 3 |
33 | Proiect de hotărâre referitor la completarea H.C.L. nr. 104/28.07.2011 prin care s-a aprobat inventarul domeniului privat al Municipiul Slobozia, cu modificările şi completările ulterioare. | Primarul Municipiului Slobozia | 3 |
34 | Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării unor trasee rutiere, în sens unic, prin amplasarea de indicatoare rutiere de reglementare și informare pe anumite străzi din Municipiul Slobozia. | Primarul Municipiului Slobozia | 3, 4 |
35 | Proiect de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru perioada februarie 2022 – aprilie 2022. | Primarul Municipiului Slobozia | – |
36 | Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere. |
Secretar General al Municipiului Slobozia,
jur. Tudoran Valentin
*Denumirea Comisiilor de specialitate:
1 | Comisia Economico-Financiară |
2 | Comisia Juridică și de Disciplină |
3 | Comisia de Urbanism și Amenajarea Teritoriului |
4 | Comisia de Comerț, Prestări-Servicii |
5 | Comisia pentru Învățământ, Cultură, Sănătate, Sport, Tineret, Protecție Socială |