Ialomița: 4 incendii în ultimele 24 de ore
În data de 20 ianuarie, în jurul orei 13:00, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din comuna Axintele.
Trei echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-au deplasat de urgență la locul solicitării.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la o rezervă de furaje. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia, salvatorii reușind să stingă focarele și să îndepărteze elementele distruse de foc. Nu au existat victime.
Au ars: aproximativ 70 de baloți de paie, două șire de lucernă, coceni de porumb și un gard confecționat din scândură.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil din cauza jarului lăsat nesupravegheat, propagat de la vecini din cauza condițiilor nefavorabile(vânt).
Totodată, pompierii ialomițeni, au mai intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată în localitățile Roșiori, Urziceni, Săveni, unde, cu mijloacele din dotare, au reușit să lichideze focarele. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind, pentru două dintre incendii, folosirea intenționată a sursei de aprindere, iar pentru cel de-al treilea incendiu, fumatul în locuri nepermise. sursa: ISU Ialomița