Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Ialomița: Orașul de Floci de la Giurgeni se dorește a fi reabilitat până în martie 2023

Publicat de Obiectiv Ialomita
22 iulie 2021, 2:25 PM

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, a semnat miercuri, 21 iulie, contractul de achiziție publică pentru proiectul de reabilitare și punere în valoare a monumentului istoric Orașul de Floci de la Giurgeni.

F1

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, acest proiect este unul de o importanță majoră pentru județ, sperând în context ca, în final, turiștii să adauge în traseul lor și Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci – Giurgeni, iar cei care se ocupă de această zonă să le spună fascinanta poveste a acestui loc.

Proiectul are o valoare totală de aproximativ 13 milioane de lei și face parte dintr-o serie de trei proiecte pe zona de cultură și reabilitare a patrimoniului cultural, respectiv biserica de lemn din zona Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia și conacul Bolomey de la Cosâmbești, lucrări care în prezent sunt în desfășurare.

Cu aceste fonduri se dorește, până în luna martie 2023, restaurarea și consolidarea ruinelor edificiului cu contraforturi, restaurarea și consolidarea ruinelor bisericii nr. 2, înființarea de drumuri de legătură între toate obiectivele sitului și o platformă de observație în punctele natural înalte ale acestuia.

De asemenea, se vor construi pavilioane închise sau deschise, muzeul va fi dotat cu vitrine necesare expunerii obiectelor arheologice descoperite în sit, dar și cu sisteme de iluminat pentru punerea în valoare a patrimoniului mobil.

În plus, vor fi amplasate panouri explicative, de informare, pentru fiecare monument în parte, panouri de direcționare,  va fi asigurat iluminatul public architectural, va fi realizat un drum colector, va fi reamenajat accesul existent în dreptul Bazei de cercetare și expunere muzeală, se vor face amenajări peisagere și sistematizare verticală, va fi delimitat situl arheologic, va fi îndiguit firul de vale ce se suprapune vechiului curs al râului Ialomița, cu scopul conservării patrimoniului arheologic.

Totodată, vor fi construite poduri/pasarele de traversare a firului de vale, vor fi dotate cu mobilier urban, va fi construit un punct de belvedere spre zona declarată sit Natura 2000 și spre situl arheologic și vor fi realizate pavilioane expoziționale cu platforme de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități și cu trepte de acces.

Marian Pavel

 

Marian Pavel a adresat rugămintea celor care au câștigat o licitație și desfășoară un proiect de investiții în Ialomița  să respecte termenii contractuali și prevederile de caietele de sarcini, pentru a se evita penalizările sau chiar returnarea banilor.

 

consiliul judetean ialomita giurgeni monument istoric orasul de floci reabilitare

Știri recente:

Locuri de muncă oferite la Bursa Generală a Locurilor de Muncă – 23 mai 2025
Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânăr din Slobozia depistat cu substanțe interzise!
Acțiune de informare a cetățenilor străini privind siguranța rutieră în județul Ialomița
Ialomița: Arestat pentru lipsire de libertate și violență în familie
CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net