Ialomița: Pieton accidentat mortal la Alexeni
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost alertați, ieri, în jurul orei 22:10, să intervină la un accident rutier produs pe DN2A, la ieșirea din localitatea Alexeni, în care un pieton a fost acroșat de un autoturism.
La locul solicitării au fost mobilizate de urgență o ambulanță SMURD și o ambulanța SAJ Ialomița-substația Urziceni.
Pietonului (bărbat în vârstă de 68 de ani) i-au fost aplicate manevre de resuscitare de echipajele SMURD și SAJ, din nefericire fără rezultat. Acesta a fost declarat decedat de echipajul SAJ de la locul intervenției. ISU Ialomița
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un taximetrist în vârstă de 34 de ani, din municipiul Slobozia, conducea un autoturism pe DN 2A, în afara localității Manasia, a acroșat un pieton care ar fi traversat șoseaua prin loc nepermis.
În urma impactului a rezultat decesul pietonului, un bărbat de 68 de ani, din comuna Alexeni.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. IPJ Ialomița