A încercat să scape de polițiști. Era la volanul unui autoturism neînmatriculat și nu avea nici permis de conducere
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au depistat pe raza comunei Bărbulești, un minor de 17 ani, la volanul unui autoturism neînmatriculat.
La data de 29 august, în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale – Poliția Municipiului Urziceni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu și efectuând activități de cercetare penală pe raza comunei Bărbulești, au observat în trafic un autoturism care nu avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare.
S-a procedat la oprirea autovehiculului, ocazie cu care șoferul acestuia a virat la stânga încercând să fugă, însă a fost urmărit și oprit de polițiști în scurt timp, pe raza aceleiași localități.
În urma verificărilor efectuate a reieșit că la volanul autoturismului se află un tânăr de 17 ani din comuna Bărbulești, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autovehiculul pe care îl conducea este neînmatriculat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unul vehicul neînmatriculat”.
Șoferi depistați în trafic sub influența alcoolului
La data de 29 august a.c., în jurul orei 21:00 Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Călărași din municipiul Fetești a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Din verificările efectuate la fața loculului a reieșit că în timp ce un bărbat de 73 ani, din municipiul Fetești, conducea un autoturism pe strada Călărași, ar fi pătruns pe sensul opus și a intrat in coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o tânără de 21 ani, din municipiul Fetești.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul Drager, în cazul conducătoarei auto de 21 de ani rezultatul a fost negativ, în timp ce în cazul bărbatului de 73 de ani rezultatul etilotestului a indicat valoarea de 0.70 mg/l. alcool pur în aerul expirat.
Ambilor conducători auto le-au fost prelevate probe biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
***
Duminică, 30 august a.c., în jurul orei 10:30 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Târg, au depistat un bărbat de 32 ani, din orașul Fierbinți-Târg, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Grecii de Jos, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, care a indicat valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Municipal Urziceni, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta băuturilor alcoolice”.
***
La data de 31 august a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Stelnica, în timp ce executau un filtru rutier pe raza comunei Făcăieni, au depistat un bărbat de 36 ani, în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fot testat cu aparatul etilotest Drager, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,73 mg/l.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Fetești unde i-au fost recoltate mostre de sânge, pe numele lui fiind întocmit dosare de cercetare penală.
***
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00:00, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Platonești, au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe DJ212, pe sensul de mers Fetești către Țăndărei.
La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 27 de ani, din orașul Țăndărei, care a declarat verbal polițiștilor că nu are permisul de conducere asupra sa.
În urma interogării bazelor de date s-a constatat că acesta figurează cu mențiunea “Suspendat”.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativv.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere”.
IPJ Ialomița – INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA