Cocora: Tânăr găsit pe marginea șoselei agonizând într-o baltă de sânge
Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Cocora, a fost găsit în dimineața zilei de 21 iunie, în jurul orei 5.15, zăcând într-o baltă de sânge, pe o stradă din localitate.
O persoană a sunat la 112 și a anunțat incidentul, bărbatul fiind preluat în stare de inconștiență de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia, fiind transferat apoi la un spital din București.
Bărbatul din Cocora prezenta un traumatism cranian sever și o alcoolemie foarte mare, fiind întocmit în primă fază un dosar pentru vătămare corporală, verificările fiind în curs de desfășurare pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
În condițiile în care bărbatul a decedat se pare la spital, încadrarea juridică se poate schimba în moarte suspectă.
Unii oameni din localitate sunt convinși că bărbatul ar fi fost așteptat la colț și omorât cu o rangă de cineva și că le este frică să mai iasă pe stradă, alții că în seara respectivă bărbatul ar fi băut în mai multe locuri, fiind posibilă și varianta unei căzături în urma căreia să se lovească foarte tare la cap. Raportul medico-legal care va fi întocmit în urma necropsiei va stabili dacă acesta a fost lovit sau nu cu un obiect contondent sau dacă fractura craniană a fost cauzată ca urmare unei căzături, iar împreună cu cercetarea criminalistică efectuată la fața locului vor fi puncte de plecare în anchetă.
Oamenii spun că David Dan Ionuț nu avea un loc de muncă stabil, că mai câștiga un ban când muncea cu ziua, iar în sacoșa care a fost găsită la fața locului avea un borcan cu ciorbă și o pâine… Cei care l-au cunoscut susțin că era „un băiat bun”, că nu merita așa ceva și cer autorităților să „găsească criminalul”.