Slobozia: Consilierii locali au respins șase propuneri pentru acordarea titlului de cetățean de onoare. Să-i cunoaștem:
Consilierii locali ai municipiului Slobozia au respins joi, 27 februarie, în cadrul ședinței Consiliului Local, șase proiecte de hotărâre care priveau acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Slobozia.
Cele șase propuneri au fost: Gheorghe Ana Maria Diana, elevă în clasa a XII-a, multiplă medaliată la competițiile continentale și mondiale de arte marțiale, Ioniță Viorel, multiplu medaliat la competițiile continentale și mondiale de kempo, avocatul Viorica Donose, prodecan, decan, consilier în cadrul Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, Mirella Bunoaica, o tânără soprană, cu o carieră remarcabilă, Neculai Tătărușanu – veteran de război (Cel De-al Doilea Război Mondial) și Nina Precup Vâlcea, medic pediatru, șeful secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență din Slobozia.
Propunerile și notele de fundamentare au fost realizate de Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia. Se pare, însă, că majoritatea consilierilor au luat în calcul mai mult posibilele interese politice ale primarului, „care cine știe de ce i-a propus, și mai puțin activitatea acestor oameni, fie ei tineri sau veterani. În urma votului exprimat secret, toate propunerile au fost respinse.
Chiar dacă nu au fost votați, măcar să-i cunoaștem:
Gheorghe Ana Maria Diana, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Slobozia, a început să practice artele marțiale de la vârsta de 8 ani, iar din anul 2015 este legitimată la secția Karate a Clubului Sportiv municipal Slobozia. În anul 2017 a câștigat Cupa României și a devenit vicecampioană națională la Kata individual, categoria cadeți. În același an, a reușit să obțină pe plan european medalia de argint la Campionatele Europene de Kata (cadeți) din Italia.
În anii 2018 – 2019 a participat la o serie de concursuri europene și mondiale, obținând locul II la Kata individual la Campionatul Mondial din Scoția, locul I la Campionatul European de la Malta, locul II la Kumite individual la Campionatul Mondial din Slovacia (juniori) și locul I la Campionatul European din Danemarca (juniori).
De remarcat faptul că, deși are doar 19 ani, a făcut parte din echipa României, care a ocupat locul II la Kumite seniori, la Campionatul Mondial din Slovacia.
Soprana Mirella Bunoaica este născută la Slobozia, a absolvit Liceul de Arte „Ionel Perlea”, continuându-și pregătirea muzicală la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” București, urmată de un Master în Teatru și Operă la Universitatea de Muzică „Mozarteum” din Salzburg, perfecționându-și calitățile vocale și actoricești.
A debutat pe scenă la Festivalul de Operă Bamberg (Germania) în anul 2009, iar în anul 2013 devine Prim Solistă a Operei de Stat din Stuttgard, una dintre cele mai prestigioase nstituții muzicale din Germania și Europa.
Cariera sa până la acest moment cuprinde numeroase concerte în Germania, Finlanda, Grecia, Elveția, Franța, Austria, și, evident, România – Slobozia, București, Târgu Mureș, Timișoara, dar și un duet alături de marele tenor Jose Carreras (în Franța).
Nina Precup-Vâlcea este un medic pediatru foarte cunoscut în municipiul nostru. Activitatea profesională o începe la Slobozia, ca inspector OMCT (Ocrotirea Mamei, Copilului și Tineretului) la DSP, până în 1990 când devine medic șef al Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență din Slobozia, funcție pe care o ocupă și în prezent. În toată această perioadă a îngrijit și a salvat viețile a mii de copii. Adăugăm faptul că timp de doi ani, între 2008 și 2010, a fost director medical al Spitalului din Slobozia, între 2007 și 2017 a fost președintele Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor Ialomița, iar din 1990 încoace este și purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.
Neculai Tătărușanu s-a născut pe 13 decembrie 1921 în comuna Lespezi, județul Iași. La 22 de ani primește „botezul focului” pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial. A făcut parte din Batalionul 20 Vânători, cu care participă la lupte în URSS, Ungaria și Germania, de la 5 mai 1943 până la capitularea Germaniei (9 mai 1945) În acest timp, este rănit de două ori.
Viorica Donose s-a născut în 8 ianuarie 1958, la Sinaia. După absolvirea Liceului Teoretic „George Enescu” Sinaia, promoția 1977, urmează cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1978 – 1982). După terminarea cursurilor universitare, alege profesia de avocat, pe care a practicat-o timp de aproape patru decenii în Slobozia.
De-a lungul timpului a fost în conducerea Baroului Ialomița: prodecan (2002 – 2007, 2015 – 2019) și decan (2007 – 2015). Din această calitate a împărtășit din experiența și cunoștințele sale în domeniul juridic tinerilor absolvenți de drept, astăzi nume cunoscute în justiția ialomițeană. De asemenea, timp de 16 ani, din 2003 până în 2019 a fost consilier în cadrul Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România.
Viorel Ioniță este absolvent al Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Slobozia. În prezent este legitimat la CSM Unirea Slobozia și deține Centura Neagră 1DAN KEMPO.
În 2014 a devenit campion național Kempo K1 și vicecampion la Full Kempo și Knockdown. În 2015 a fost selecționat de către Fedearația Română de Kempo să participe la Campionatul Mondial de Kempo ce s-a desfășurat la Budapesta, unde a obținut medalia de aur la trei probe de Kempo. La Cupa Mondială de Kempo de la București, din aprilie 2016, a obținut medalia de argint (chiar dacă era accidentat) la Knockdown, argint la Full-Kempo și bronz la Kempo-Submission și Knockdown.
În 2018, la Campionatul European de la București obține patru medalii: trei de argint și una de bronz, iar în 2019 devine campion național la Semi-Kempo, vicecampion european la Full Kempo și obține medalie de bronz la Submission, performanțe obținute la Lisabona (Portugalia). Ca urmare a performanțelor obținute, Viorel Ioniță a fost nominalizat de patru ori (2015, 2016, 2018, 2019) drept sportivul anului în județul Ialomița, la sporturi neolimpice.