Porţi deschise la Casa Memorială Ionel Perlea
Vineri, 13 decembrie. Casa Memorială Ionel Perlea poate fi vizitată gratuit!
Marcăm, astfel, 119 ani de la naşterea dirijorului ialomiţean care a cucerit toate marile scene lirice ale lumii, vernisăm sistemul multimedia de prezentare a vieţii lui Ionel Perlea şi lansăm un album cu fotografii din colecţia muzeală.
Vizitatorii sunt aşteptaţi începând cu ora 13, când în sala de festivităţi a Casei Memoriale din Ograda va avea loc şi prezentarea proiectelor realizate de elevii şcolii din comună, sub titulatura „Consăteanul meu, Ionel Perlea”.
Ziua omagială se va încheia cu un concert la Slobozia, în sala Europa a Consiliului Judeţean Ialomiţa, susţinut de orchestra dirijată de Tiberiu Oprea, interpreta Alexandra Fits şi pianistul Mariano Castro. Programul conţine prelucrări din repertoriile cântăreţelor Măria Tănase şi Edith Piaf.
Preţul biletului este de 40 de lei, iar elevii şi pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.