Ialomița a votat „DA” la referendum
Referendumul pe justiție, inițiat de președintele României, Klaus Iohannis, a avut o participare la vot covârșitoare. Iar rezultatul a arătat că oamenii își doresc o schimbare în această zonă, care a creat în ultima perioadă o multitudine de tensiuni sociale.
În județul Ialomița au votat la referendum peste 79.400 de cetățeni.
La întrebarea cu numărul 1 privind interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție, ialomițenii au votat în număr foarte mare cu DA – 61.196 de oameni, existând, însă, și 13.472 care au spus NU.
La cea de-a doua întrebare, privind interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe, au răspuns cu DA mai mulți cetățeni față de întrebarea numărul 1, respectiv 61.310, iar cu NU au votat 13.303 de cetățeni.
De asemenea, au existat peste 4.800 de voturi nule.
Citește mai multe despre rezultatele alegerilor europarlamentare 2019 și referendumul pe justiție:
Ialomița, la coada clasamentului privind prezența la urne. Alegeri europarlamentare și referendum