Slobozia: Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc – noutăți despre pasajul de la Drajna, podul peste râul Ialomița, giratoriile de la ieșire din oraș
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost prezent joi, 23 mai, la Slobozia, la semnarea contractului pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate al unui obiectiv de investiții foarte așteptat de cetățenii din cel puțin două județe, Ialomița și Călărași, respectiv Pasajul de la Drajna.
„Acest obiectiv a intrat într-un proces de ireversibilitate, în sensul că proiectul a fost lansat, a fost lansată procedura de licitație pentru atribuirea Studiului de Fezabilitate și, în mai puțin de o lună de zile, s-a și atribuit. Astăzi vom asista la semnarea contractului între beneficiar, respectiv DRDP Constanța și firma care a fost desemnată câștigătoare, Search Corporation. (…) Acest obiectiv este vital pentru ambele județe. (…) Am simțit pe propria piele ce înseamnă să stai să aștepți și sunt convins, văzând ce se întâmplă acum, că acest proiect ar fi trebuit urnit mult, mult mai din timp. (…) Termenul, conform contractului, pentru realizarea SF-ului, este de șase luni. Din punctul meu de vedere este un termen foarte lung. I-aș sugera firmei care are de elaborat SF-ul, să ne surprindă într-un mod plăcut, pentru că vorbim totuși de un pasaj denivelat, nu de o autostradă, și dacă la Pitești – Craiova proiectarea pentru două tronsoane de autostradă, însumat 58 de km, s-a putut face de către două societăți în 4-5 luni și era termenul dat de 12 luni, eu sunt convins că pentru dumneavoastră nu va fi nevoie să faceți acest SF într-o perioadă mai lungă de 3 luni. (…) Ne dorim ca undeva în trei luni de zile să fie realizat SF-ul, într-o lună facem toată partea de birocrație și am să mă ocup personal (…) și vom lansa execuția și proiectarea pentru acest obiectiv tot în acest an, astfel ca, până la finele anului, dacă nu avem contestații (…) conform calendarului nostru, dorim să semnăm contractul de execuție și proiectare în acest an. (…) Mai departe vom discuta cu firma care va câștiga și vom stabili un calendar de comun acord ca acest obiectiv să fie implementat în regim de urgență (…)”, a declarat ministrul Răzvan Cuc.
Un reprezentant al Search Corporation a făcut o prezentare scurtă a proiectului legat de „pasajul denivelat superior, de pe DN 21, km. 105+500”, zona satului Drajna Nouă.
Potrivit acestuia, în cadrul SPF-ului au fost studiate două variante, una dintre ele fiind agreată, respectiv un traseu paralel cu DN21, cu ocolire a satului Drajna, urmând a fi realizat un sens giratoriu la intersecția DN 21 cu DC 20. Lungimea aproximativă a traseului va fi de 2,4 km.
Pasajul are de asemenea două variante de construcție: – o structură cu grinzi prefabricate din beton armat precomprimat, linie continuă, cinci deschideri și două grinzi continue pe trei deschideri, cu o lungime totală de aproximativ 303 metri și durata de execuție prognozată de 18 luni, costul fiind de 86,5 milioane lei. Cea de-a doua soluție este o structură cu grinzi din oțel, cu inopină, în conlucrare cu beton armat precomprimat, lungimea totală fiind de aproximativ 327 de metri, iar perioada de execuție 24 de luni, costul fiind aproximat la 94,5 milioane lei.
În cadrul conferinței au fost amintite și alte investiții în curs de realizare în județul Ialomița, cum ar fi podul peste râul Ialomița, din zona Slobozia, sensul giratoriu de la ieșire din Slobozia, dar și de cel de la pod (zona Lidl), Drumul TransRegio Brăila – Slobozia-Călărași – Chiciu, dar și DN 2C Amara – Grivița.
În legătură cu sensurile giratorii de la ieșire din Slobozia spre Constanța, ministrul susține că în luna august va fi lansată procedura de licitație pentru execuție, durata de realizare urmând a fi de aproximativ trei luni.
Referitor la podul peste râul Ialomița, Răzvan Cuc a precizat că s-a revizuit documentația, iar în luna august va fi lansată execuția și proiectarea pentru acest obiectiv, perioada de execuție fiind stabilită la 13 luni.
„Ne asumăm niște termene și mă voi asigura că directorii care și-au asumat aceste termene le vor și respecta”, a mai spus ministrul.
Directorul DRDP Constanța, Marian Dima, a vorbit și despre lucrările de pe DN 2C Amara – Grivița, unde se face o supralărgire, dar și despre podul peste râul Ialomița, zona Slobozia, care are nevoie urgentă de intervenție, susținându-se că la ora actuală nu reprezintă un pericol.
„Din motive obiective, independente de voința noastră, am anulat contractul care… și așa ne-am străduit până l-am avut, firma a fost neserioasă, suntem în proces, le-am luat penalități… (…) Se va lucra sub trafic, probabil o lună sau două se va devia traficul pe rute ocolitoare, una dintre ele fiind DN2 A Bucu – intrare pe DJ 201 Mărculești, Cosâmbești – Bora – Slobozia, un traseu de aproximativ 30 de kilometri.
Mai multe în VIDEO: