Slobozia: Construcția unei celule noi pentru depozitarea deșeurilor periculoase, o afacere mirositoare…
La un an de la prima așa-zisă dezbatere publică pe tema construirii unei noi celule de depozitare a deșeurilor periculoase, societatea Vivani Salubritate încearcă din nou să obțină acordul de mediu, etapă în care este necesară consultarea publicului interesat.
Acest nou proiect al societății care deține depozitul zonal de la Slobozia este contestat din multe puncte de vedere. Recent a fost organizată o dezbatere pe această temă, însă, din păcate, opinia publică nu prea a fost interesată de subiect. Au fost prezente puțin peste 30 de persoane, dintre care primarul, un viceprimar, doi consilieri locali ai unor partide, câțiva „cetățeni simpli”, o parte a mass-media, reprezentanți ai primăriei, ai Agenției pentru Protecția Mediului, un reprezentant al Avicola și cei de la Vivani.
Mulți dintre cei prezenți la dezbatere au respins construcția unei noi celule pentru depozitarea de deșeuri periculoase, reclamând mai mult sau mai puțin documentat diverse probleme, cerând explicații și lămuriri atât autorităților cât și reprezentanților de la Vivani. Poate că unii au exagerat, poate unii aveau alte interese, însă s-au implicat.
Pentru început, Alexandru David, cel care a întocmit proiectul și se ocupă de toate aceste chestiuni, susținea că această construcție este necesară în condițiile în care prima celulă care a funcționat în ultimii 10 ani își epuizează capacitatea.
„Necesitatea acestui proiect rezidă din faptul că acest depozit zonal conform este trecut în strategia națională de gestiune a deșeurilor în perioada 2014 – 2020 și, în cazul acesta, ca acest depozit să-și îndeplinească menirea trecută în strategie ar trebui să mai construim încă o celulă, nu suplimentară, ci încă o celulă, pentru că cea dinainte și-a epuizat capacitatea de depozitare. (…). Celula nr. 2 va depozita deșeuri industriale cu componente periculoase, așa cum s-a făcut și la prima celulă. În plus, este necesară și pentru depozitarea cenușei și zgurii rezultate de la incineratorul din imediata vecinătate, ca și nămolurile de la stația de epurare din zonă. Niciun deșeu nu se va depozita fără respectarea criteriilor din ordinul 95/2005”.
Acesta susținea că în cei 10 ani nu au fost semnalate incidente privind afectarea populației și a mediului înconjurător, deșeurile depozitate sunt deșeuri stabilizate, nu sunt emisii de gaze, singura problemă ar putea fi uneori pulberile în suspensie, care pot fi controlate prin acoperirea cu pământ și prin efectuarea de stropiri în perioadele secetoase.
„Din punct de vedere geologic, amplasamentul este favorabil (…) Cantitățile estimate de deșeuri sunt de 15.000 de tone pe an, în medie 40 de tone pe zi. Facem precizarea că celula 2 va începe să funcționeze după sistarea depozitării și închiderea celulei 1”, a mai spus David.
Potrivit acestuia, nu se vor accepta la depozitare deșeuri lichide, radioactive, deșeuri explozive, corozive, oxidante, foarte inflamabile sau inflamabile, deșeuri periculoase spitalicești sau alte deșeuri clinice periculoase.
David a mai prezentat o serie de detalii tehnice, susținând că acest depozit va fi monitorizat din mai multe puncte de vedere și vor fi prelevate periodic probe.
Cei prezenți la dezbatere au avut mai multe întrebări cu privire la închiderea celulei nr. 1 și constituirea fondului de închidere, reprezentanții societății susținând că există un astfel de cont constituit în care se varsă provizioane de închidere și post închidere, la data de 2 mai existând în cont 931.000 lei pentru deșeuri periculoase, iar pentru deșeuri nepericuloase 3,3 milioane lei.
Cetățenii au reclamat faptul că nu se mai dorește extinderea acestui depozit, în condițiile în care în planurile administrației locale există intenția de extindere a orașului și nu vor „o bombă în apropierea caselor lor”.
De asemenea, un reprezentant al firmei Avicola a reclamat faptul că o nouă celulă aflată în apropierea fermei de reproducție „poate contamina ferma”, existând riscul unor epizotii din cauza păsărilor care ar „plimba o serie de boli” de la gunoiul aflat în apropiere în ferma de păsări.
În schimb, reprezentantul APM Ialomița, Laurențiu Ghiauru, a explicat celor prezenți atribuțiile Agenției pentru Protecția Mediului, ce pot face ei în privința acestei solicitări a societății, în speță… vor respecta legislația, conform procedurilor.
Prezent la dezbatere, primarul municipiului Slobozia, Adrian Mocioniu, s-a arătat îngrijorat mai mult de activitatea unei alte societăți care de ceva timp poluează aerul în Slobozia, însă a prezentat și opinia sa cu privire la construcția celulei de depozitare a deșeurilor periculoase.
„Este foarte important ca investiția care se face să fie de impact pentru municipiul nostru. Nu trebuie totuși să cădem în extrema cealaltă, este necesară o celulă pentru depozitarea deșeurilor periculoase, pentru că, altfel, deșeurile periculoase sunt îngropate la un loc cu celelalte deșeuri nepericuloase. Din acest punct de vedere, în momentul de față noi, ca municipiu, suntem în câștig. Ceea ce nu vedem noi, și ridicăm această problemă, este că așa cum rezultă din punctul de vedere al Ministerului Mediului, obligativitatea societății de a efectua lucrările de închidere la celula 1 la momentul atingerii capacității maxime de depozitare și faptul că executarea celulei 2 se va realiza cu respectarea legislației de mediu. Nu precizați oportunitatea construirii celulei 2, nu văd de ce este nevoie de o cantitate așa de mare pentru Slobozia, în condițiile în care în momentul de față ne gestionăm cu ce avem. Fac un apel aproape disperat la autoritățile deconcentrate în acest proces de autorizare, pentru că sunt sigur…la fel mi s-au dat asigurări în momentul în care s-a autorizat și societatea de la Ciulnița că în orașul nostru va mirosi a primăvară, că există soluții pentru ca să nu avem miros, că există soluții ca să nu existe impact asupra locuitorilor din municipiu. Vă spun că în ultimele trei zile în oraș a fost un miros insuportabil. Știu, domnule director, veți spune că este treaba Gărzii de Mediu, care nu este prezentă în momentul de față, cum nu a fost prezentă nici când s-a autorizat Clean Tech. Am cred că 30 de adrese transmise și DSP și Instituției Prefectului, inclusiv Gărzii de Mediu. Mi s-a răspuns că în momentul controlului nu existau depășiri. Una singură este venită acum trei săptămâni în care se spune că acolo procesul tehnologic nu a fost corespunzător. (…) Cred că trebuia să ne gândim acum 10 ani de oportunitatea acestor celule în Slobozia. Atât timp cât celula care se construiește este destinată deșeurilor periculoase din Slobozia și județ, nu cred că este un pericol, pentru că trebuie totuși să le depozităm undeva. Nu știu dacă în strategia de mediu avem prinsă această capacitate, aceste dimensiuni. (…) Avem o adresă și din partea societății de gaze naturale care ne precizează ca amplasamentul noului depozit nu respectă distanța legală față de traseul conductei de gaze naturale. Plus adresa SC Avicola privind impactul asupra societății comerciale, având în vedere activitatea care se desfășoară acolo și mai ales că a fost prima care a funcționat acolo. În primul rând dumneavoastră trebuie să vă luați măsuri pentru a nu periclita activitatea altora”, a precizat primarul municipiului Slobozia.
Totodată, unii cetățeni au reclamat faptul că autoritățile cu rol de control nu reacționează la sesizări, că protejează unele firme sub diverse pretexte, că nu se autoesizează.
Reprezentantul APM a ținut să precizeze că instituția pe care o conduce nu are atribuții de control, iar dacă toate documentele prezentate de o societate sunt în regulă este obligat să dea curs cererii. Faptul că Vivani nu a adus la termen un raport solicitat de către APM, privind impactul cumulat asupra mediului, procedura inițială a fost oprită. Protecția Mediului, spunea Laurențiu Ghiauru, are rol numai de reglementare, stabilind „condițiile normale” în care ar trebui să funcționeze o societate. „Condițiile anormale” nu sunt verificate de APM, ci de Garda de Mediu.
Laurențiu Ghiauru a subliniat faptul că dacă ar lua o decizie „neacoperită” de hârtii, fără argumente, ar răspunde din punct de vedere legal.
Dezbaterea a durat aproape trei ore, reclamându-se, uneori pe ton foarte ridicat, foarte multe probleme. Dar dacă stăm și ne gândim la faptul că la dezbatere au fost prezente în jur de 30 de persoane, poate că subiectul nu a fost interesant pentru majoritate. Cetățenii din Slobozia se pare că nu au realizat nici acum aproape 10 ani și nici acum faptul că lipsa de reacție, de implicare în problemele comunității, pot avea efecte negative în viitor, și că ușor, ușor orașul va fi înconjurat de diverși poluatori, care promit acum „pe hârtie” că „totul va fi bine”. Puțin de colo, puțin de dincolo, iar copiii noștri nu vor înțelege de ce sunt atât de bolnavi și de unde li se trage. Iar atunci va fi prea târziu.