Ialomița: Trei persoane rănite într-un accident rutier produs pe DN 21
Luni, 28 ianuarie, în jurul orei 08:40, în timp ce un bărbat de 44 de ani, din județul Giurgiu, conducea un autoturism pe Drumul Național 21, din direcția Slobozia către Brăila, se pare că pe fondul altor preocupări în timpul mersului, a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un bărbat de 37 de ani, care era tractat de un autoturism, apoi s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto de 44 și 37 de ani și a unui tânăr de 20 de ani, din municipiul Giurgiu, pasager în autoturismul care a pătruns pe contrasens, care au fost transportați la cea mai apropiată unitate spitalicească.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Cercetat pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice
Polițiștii rutieri au depistat luni, 29 ianuarie, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Slobozia, care conducea un autovehicul pe drumurile publice, deși anterior, consumase băuturi alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul indicate fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind transportat la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal.
Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente de conturbare a capacitaţii de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.
De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!
Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!
NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI!