Ialomița: 70 de situații în care oamenii au fost puși în dificultate din cauza depunerilor de gheață
Din data de 24 ianuarie, încă de la debutul manifestărilor nefavorabile ale vremii, prin dispeceratul integrat și Centrul Județean de Coordonare și Conducere a intervenției au fost gestionate cca.70 de situații în care oamenii au fost puși în dificultate din cauza poleiului de pe căile de transport și gheții depuse pe copaci ori pe cablurile de electricitate.
Cele mai afectate din cauza depunerilor de gheață au fost sistemele de electricitate din județ, precum și copacii, care au cedat încărcați de stratul gros de polei depus pe crengi. 37 de astfel de situații s-au înregistrat, majoritatea fiind rezolvate cu sprijinul echipelor societății de distribuție a energiei electrice, SVSU-urilor și ISU Ialomița.
O parte dintre acestea, care necesită o intervenție mai îndelungată pentru remedierea avariilor, sunt încă în curs de soluționare.
În 17 cazuri, un număr de 35 de vehicule, preponderent de mare tonaj, au derapat în afara părții carosabile ori nu au mai putut înainta din cauza poleiului depus. În toate aceste situații au intervenit serviciile voluntare ale localităților, operatori economici din zonele afectate și societățile responsabile cu menținerea în stare de practicabilitate a drumurilor județene și naționale. Nu s-au înregistrat victime sau pagube însemnate.
Echipajele Serviciului Județean de Ambulanță au avut nevoie de asistență din partea reprezentanților primăriilor sau societăților de drumuri județene și naționale pentru a ajunge la pacienți în 15 locații greu accesibile din pricina carosabilului alunecos sau din cauza unor copaci/crengi care blocau accesul. Toți bolnavii au fost preluați și transportați la unități spitalicești în siguranță.
Din peste 40 de localități care au rămas fără curent electric din pricina vremii, la ora actuală au rămas 25 de unități administrativ-teritoriale în care mai sunt aproximativ 26.000 de consumatori nealimentați.
Echipajele ISU Ialomița au acționat în această perioadă la degajarea unor copaci sau crengi căzute pe cabluri electrice ori pe carosabil, blocând accesul autovehiculelor, în 10 astfel de urgențe.
Un eveniment notabil la care au intervenit echipajele de salvatori ale Stației Fetești și Serviciului Județean de Ambulanță este un accident rutier produs aseară, în jurul orei 22.00, între Fetești și Movila. Detalii aici: Ialomița: Accident cu cinci victime între Fetești și Movila. Șofer încarcerat