Ialomița: Ceremonia de acordare oficială a certificatelor și diplomelor de excelență pentru olimpicii ialomițeni și cadrele didactice îndrumătoare ale acestora din zona Urziceni
Luni, 10 decembrie, la Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Urziceni, a avut loc ceremonia de acordare oficialǎ a certificatelor și diplomelor de excelențǎ pentru olimpicii ialomițeni și cadrele didactice ȋndrumǎtoare ale acestora, din zona Urziceni, în cadrul ediției a III-a a “Premiilor de excelență pentru olimpicii ialomițeni din ȋnvățămȃntul preuniversitar de stat pentru anul școlar 2017 – 2018”.
Recompensarea și stimularea performanțelor individuale ale elevilor din învățământul preuniversitar de stat ialomițean, care s-au distins prin rezultate deosebite la olimpiadele județene din anul școlar 2017/2018, precum și a contribuției semnificative a profesorilor îndrumători la obținerea acestor performanțe presupune un efort organizatoric și, mai ales financiar, important, care se transformă într-un moment de bucurie, emoţie și mândrie pentru elevi, dascăli și toți cei care slujesc cu devotament aceste temple de educație numite școală!
Desfășurată în programul județean dedicat Centenarului Marii Unirii, ediția 2018 a Premiilor de excelență reprezintă prinosul pe care elevii și dascălii lor îl aduc acestei sărbători prin rezultatele la învățătură, care dau certitudinea că ne putem bizui pe inteligența creativă, competitivă și performantă a tinerei generații!
La festivitatea de acordare a ”Premiilor de excelență” din zona Urziceni au participat Victor Moraru, președintele Consilului Județean Ialomița, Constantin Sava, primarul Municipiului Urziceni, vicepreședinții Consiliului Județean Ialomița, Ionel Gae și Cătălin Grigore și Manuela Zainea, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.
Moderarea programului ceremoniei a fost făcută de eleva Costina Marinache, în timp ce Imnul de Stat al României a fost interpretat de eleva Alexandra Irinoiu, ambele de la Colegiul Național “Grigore Moisil” Urziceni.
Au beneficiat de granturi pentru premiere următoarele unități de învățământ din zona Urziceni:
– Colegiul Național “Grigore Moisil” Urziceni – director Brǎileanu Mariana;
– Școala Gimnazială “A. Odobescu” Urziceni – director Turcu Constantin;
– Liceul Tehnologic “Sf. Ecaterina” Urziceni – director Ionițǎ Sultana;
– Liceul Tehnologic Urziceni – director Belega Elena;
– Școala Gimnazială ”I. H. Rădulescu” Urziceni – director Popescu Florin-Gheorghe;
– Școala Gimnazială Barbulesti – director Bǎnescu Viorel;
– Școala Gimnazială Dridu – director Vișan Valentina-Florentina.
Tuturor școlilor menționate le-au fost înmânate certificate de excelență.
Au fost premiați 92 de elevi și 26 de cadre didactice îndrumătoare, suma totală fiind de 29.300 lei, care au primit și diplome de excelență.
Salutăm prezența, pentru prima dată, în topul dedicat excelenței din învățământul ialomițean a Școlii Gimnaziale ”I. H. Rădulescu” din Urziceni – director.Popescu Florin-Gheorghe.
Emoționante au fost momentele cu îndelungi aplauze adresate profesorilor îndrumători de olimpicii premiați, ca un omagiu adus de discipoli maeștrilor!
„Ne bucurăm că 7 unități de învățământ preuniversitar din zona Urziceni și-au găsit loc în elita învățământului ialomițean! Premiile lor demonstrează că disciplinele de înaltă performanță se împletesc de minune cu activitățile școlare și extrașcolare, că sportul aduce nu numai performanță, ci și sănătate! Ne bucurăm să avem printre câștigătorii premiilor de excelență din anul școlar 2017 – 2018 elevi și cadre didactice îndrumătoare în domenii profesionale de interes pentru piața muncii locale: agricultură, protecția muncii și mecanic auto! De asemenea, suntem ȋncȃntați sǎ observăm că o elevă aparținând unei etnii importante din județul Ialomița, îndrumată de profesoara sa, câștigă premiul I la faza județeană a Olimpiadei de Limba Rromani! (…) ”, a declarat Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița.
Totodată, marți, 11 decembrie, la Liceul Teoretic „Carol I” Fetești a avut loc premierea olimpicilor și îndrumătorilor din unitățile de învățământ din zonele Fetești, Țăndărei și Mihail Kogălniceanu, iar miercuri, 12 decembrie, la Sala Europa a Consiliului Județean, vor fi premiați olimpicii din Slobozia, Amara, Grivița, Miloșești, Mărculești, Bucu, atât din școlile gimnaziale cât și din licee.