Slobozia: Pompieri din șapte județe vin să lupte pentru titlu la concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență
Anul acesta, județul Ialomița este organizatorul fazei interjudețene a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.
Etapa se desfășoară în perioada 04-06.07.2018, la Slobozia, sub coordonarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Barbu Catargiu” al județului Ialomița, și cu sprijinul autorităților județene și locale.
Astfel, pompieri voluntari de la localități și pompieri angajați ai unor instituții sau operatori economici din județele Tulcea, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Buzău și Galați se adună astăzi la Slobozia pentru a participa la competiția menită să le dezvolte şi să le perfecţioneze concurenților aptitudinile si deprinderile necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.
Astăzi este prima zi a concursului, în care vor sosi participanții și arbitrii din celelalte județe și se vor pune la punct detaliile tehnice și organizatorice împreună cu concurenții. Bătălia pentru titlu va începe mâine cu cele trei probe practice (Pista cu obstacole pe 100 m, Ştafeta 4×100 m și Dispozitivul de intervenţie), care se vor întinde pe durata a două zile.
Serviciile voluntare și cele private concurează distinct pentru primul loc, care le va asigura participarea la etapa națională, ce se va desfășura luna viitoare la Brașov.
Reprezentanții mass media sunt invitați la eveniment, începând de mâine, 05 iulie a.c., de la ora 08.30, când, pe Stadionul Municipal 1 Mai din Slobozia va avea loc festivitatea pentru deschiderea concursurilor, în prezența oficialităților județene și locale.