Ialomița: Accident mortal în apropiere de Rași
Ieri, 12 decembrie, în jurul orei 12.00, pe Drumul Județean 201 B, în apropiere e localitatea Rași, s-a produs un eveniment rutier soldat cu decesul unei persoane.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii ajunşi la locul accidentului au stabilit că în timp o femeie de 27 de ani, din Rași, conducea un autoturism din direcţia Orezu către localitatea de domiciliu, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorei auto, dar și decesul unei femei de 29 de ani, pasageră a autoturismului în cauză, victimele fiind transportate la cea mai apropiată unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate, respectiv în vederea efectuării necropsiei.
Conducătoarea auto a fost testată alcoolscop, rezultatul fiind negativ.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.
Comunicat de presă: IPJ Ialomița – INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA. foto arhivă